Statul se împrumută în continuare de la populație

0
138

Ministerul Finanțelor Publice a lansat, începând cu data de 2 mai, în cadrul Programului TEZAUR, o nouă emisiune de titluri de stat destinate exclusiv populației, cu scadențe la 1, 2, 3 și 5 ani și dobânzi anuale de 3,5%, 4%, 4,5% și, respectiv, 5%, veniturile aferente fiind neimpozabile.

Titlurile de stat pot fi cumpărate de arădeni în următoarele condiții: în perioada 02 – 31 mai 2019, de la unitățile operative ale Trezoreriei Statului; în perioada 02 – 30 mai 2019, prin rețeaua de oficii poștale ale Companiei Naționale Poșta Română, din mediul urban; în perioada 02 -29 mai 2019 din mediul rural.

Mai trebuie menționat că sunt eligibile persoanele fizice care au împlinit vârsta de 18 ani la data efectuării subscrierii și că fost eliminată plafonarea sumelor care pot fi investite de persoanele fizice în cadrul acestor emisiuni.

Titlurile de stat sunt în forma dematerializată și au valoare nominală de 1 leu. Dobânda este plătibilă la termenele prevăzute în prospectul de emisiune.

Investitorii au posibilitatea anulării subscrierilor deja efectuate prin depunerea, în perioada de subscriere, a unei cereri de anulare. Ulterior, subscrierile sunt irevocabile și nu mai pot fi anulate.

După încheierea perioadei de subscriere, titlurile de stat emise în cadrul Programului Tezaur se pot răscumpăra anticipat sau poate fi transferat dreptul de proprietate al acestora, în baza unei cereri care trebuie depusa cu cel puțin 60 de zile lucrătoare înainte de data de plata a dobânzii sau a valorii nominale aferente unei emisiuni.

În cazul decesului, dreptul de proprietate asupra titlurilor de stat se transferă moștenitorilor, care prezintă documentele legale care le atestă calitatea.

Emiterea titlurilor de stat pentru populație va continua pe parcursul anului 2019. În fiecare lună perioada de subscriere si maturitățile vor fi stabilite în funcție de interesul manifestat de investitori.

Prospectul de emisiune și orice eventuale modificări ale acestuia vor fi publicate: www.mfinante.ro, www.datoriepublica.mfinante.gov.ro, www.comunicatii.gov.ro, www.posta-romana.ro.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.