„Știința”…de a începe bine sezonul: Șoimii Lipova – FC U Craiova 1948  0-1

0
97

„Ciocnirea” vicecampioanelor ediției precedente de Liga 3-a, Lipova – în seria a IV-a, iar  FC U Craiova 1948 – în a treia, a fost adjudecată de formația olteană chiar în orașul din Podgoria arădeană. Susținută de aproximativ 200 de fani, „Știința” a fost echipa mai creativă, a avut ocazii destul de multe și, în final, a plecat acasă cu trei puncte mari.

Încă din start, oaspeții au fost cei care au insistat mai mult în atac. Un șut slab al lui Bălan și altul sănătos al lui Stoenac (scos de la colțul scurt) i-au pus în gardă pe băieții lui Sabău, care au mai încercat câte ceva pe contre, în special prin Rusu. Dar, tot oltenii au fost mai periculoși, tot prin Stoenac, care a tras mai întâi puțin peste poartă de la marginea careului, iar apoi a reluat cu capul alături după centrarea lui Cristiu.

Deși a operat două înlocuiri la pauză, Lipova a început slab și partea a doua, ba chiar a luat gol după numai 3 minute. La o fază legată a oaspeților, Negru a centrat perfect de pe dreapta, iar Stoenac a pus latul din careul mic pentru 0-1. Văzându-se cu sacii în căruță, craiovenii au mai slăbit ritmul, iar „șoimii” s-au văzut și ei în atac. O încercare de lob a lui Banyoi a fost, însă, ghicită de Bodea, iar Sulea avea să rateze incredibil, din numai 10 metri, după centrarea ideală a lui Filimon. Apoi, amfitrionii s-au stins din nou, iar trupa lui Trică putea înscrie punctul liniștii, dacă Raicea nu ar fi reluat în portar din 5 metri, iar apoi Bălan nu ar fi finalizat peste poartă din numai 3 metri.

S-a terminat 0-1 și Lipova începe slab sezonul, atât ca rezultat, cât și ca exprimare în teren.

Formații:

Lipova: Iliescu – Nagy (46 Polgar), Dolga, Bercu,Filimon – Prună (54 Vlad), M. Popa, Lazea (82 Dobrean), D. Rusu – Istrate (46 Banyoi), Sulea. Antrenor: Flavius Sabău

Craiova: Bodea – Negru, Dănănae, S. Avram, Cristiu – Tănase, Pop – Raicea (87 Boția), Stoenac (77 Codoban), Zimța – Cl. Bălan (90+1 Trabalka). Antrenor: Eugen Trică

Arbitri: Răzvan Lădar – Sergiu Corb, Sergiu Duma (toți din Zalău)

Observatori FRF: Cosmin Danciu și Teodor Biriş (Hunedoara)

Sabău: „Cred că arbitrajul a făcut diferența” v.s. Trică: „Puteam să mai marcăm, importante sunt punctele”

„Șoimii”, prin vocea lui Flavius Sabău, acuză arbitrajul brigăzii condusă de Răzvan Lădar. „A fost un joc echilibrat, cu o echipă bună, organizată, cu un buget foarte mare, cu jucători de calitate, dar cred că arbitarjul a făcut diferența astăzi. Faza golului a fost suspectă de offside, iar pe noi ne-au oprit de două-trei ori la prin semnalizări ale asistenților. Au avut și ei ocazii, am avut și noi una foarte mare în repriza a doua, din doar câțiva metri. Am încercat să ne facem jocul, dar odată cu plecarea lui Trabalka, era clar că vor ști totul despre noi. Ne-au urmărit și la ultimul amical, este o echipă bună, cu care trebuie să fructifici puținele ocazii pe care le ai, altfel e greu. În repriza a doua, am încercat să jucăm mai direct și parțial ne-a ieșit. Am avut ocazii, dar nu am dat gol. Am luptat bine cu o echipă bună, cu pretenții. Dacă fostul meu golgheter este rezervă al ei, e clar ce lot au ei și ce lot avem noi”, a spus antrenorul principal al „șoimilor”.

Eugen Trică s-a agitat mult pe banca celor de la U. Craiova, iar în minutele finale chiar s-a ales cu un cartonaș galben pentru proteste. Din aceleași motive, avertisment a luat și preparatorul Vasilică, însă la final delegația craioveană a fost cea care a sărbătorit succesul împreună cu galeria venită pe arena „Podgoria”.  „Am controlat jocul, am avut multe situații de a marca, dar cel mai  important este că am luat cele trei puncte pe terenul unei echipe ce anul trecut s-a bătut la promovare până în ultimele etape. Suntem bucuroși de rezultat, puteam să mai marcăm, dar am ratat nepermis de mult. Voi avea o discuție cu băieții, nu e posibil să nu avem concentrare în fața porții, trebuia să avem 2,3-0. Așa, puteau să ne egaleze pe final și asta nu e bine deloc. Am început bine, vrem să continuăm tot așa, avem toate condițiile și o luăm pas cu pas. Mulțumim galeriei, suporterii au fost fantastici, ca de fiecare dată. Vin cu noi în toate deplasările și ați văzut cât de frumos ne-au încurajat”, a spus „principalul” craiovenilor.

 

Întrebat de ce a insistat pentru transferul lui Kevin Trabalka de la Lipova, fostul tehnician al UTA-ei în sezonul 2013-2014 a adăugat: „Trabalka a debutat pentru noi astăzi pe final. Am încredere în el, sper să marcheze pentru noi, de aceea l-am și adus. Eu l-am debutat în Liga 2-a, la 16 ani, știu ce poate. Este un jucător de mare valoare, sper să fie sănătos și să joace cât mai mult”.

În runda cu numărul doi a Ligii a 3-a, Lipova se deplasează la Horezu, în timp ce craiovenii îi găzduiesc pe cei de la Târgu Cărbunești.

Liga a III-a, seria a 4-a: Deva produce prima mare surpriză stagională: Victorie la Dumbrăvița!

Vineri, 23 August, ora 18.00

CSC Dumbrăviţa – LPS Cetate Deva 1-2
Enciu (85) / Ad. Cârstea (66), Cocan (90+2)

Şoimii Lipova – U Craiova 1948 SA 0-1
Stoenac (48)

Sâmbătă, 24 august 2014

AS Fortuna Becicherecu Mic – ACS Poli Timişoara

Progresul Pecica – Crişul Chişineu Criş

Ghiroda şi Giarmata Vii – Gloria Lunca-Teuz Cermei

Viitorul Dăeşti – CS Hunedoara

Naţional Sebiş – Flacăra Horezu

Gilortul Târgu Cărbuneşti – ACSO Filiaşi

Clasament

Etapa următoare (31 august): ACS Poli – Filiași, U Craiova – Tg. Cărbunești, Horezu – Lipova, Hunedoara – Sebiș, Cermei – Dăești, Deva – Ghiroda, Chișineu-Criș – Dumbrăvița, Becicherecu Mic – Pecica.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.