Leo Pinţa: „Avem nevoie de execuţii gen Eşanu sau Bujor”
Gloria a făcut un pas mare spre evitarea retrogradării, după victoria în faţa celor de la Nuova Mama Mia Becicherecul Mic. S-a terminat 1-0 şi arădenii sunt din nou peste linia salvării, la două puncte distanţă de Becicherec. „După câteva etape în care am slăbit puţin ritmul, s-a văzut o continuitate a jocului bun de [...]
Localnicii din Variaşul Mare acuză vânătorii că le împuşcă câinii doar pentru a se distra
Localnicii din Variaşul Mare se plâng că nu mai au linişte de câteva săptămâni pentru că în permanenţă în câmpurile din zonă se aud focuri de armă. Oamenii spun că cei care ies la vânătoare nu mai au nici o limită şi nu ţin cont de nimic, împuşcând atât ziua cât şi noaptea câinii care [...]
Pompierii arădeni au avut câte o intervenţie pe oră în luna aprilie
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Arad a avut în medie 23 de intervenţii pe zi în luna aprilie. Apelurile la 112 au curs pe bandă rulantă iar în plus pompierii şi-au desfăşurat şi activităţile lor zilnice. În cursul lunii aprilie, Inspecţia de Prevenire din cadrul Inspectoratului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă „Vasile Goldiş” al Judeţului [...]
Peste 300 de şoferi au fost sancţionaţi de poliţişti în urma unor acţiuni
Nu trece nici un sfârşit de săptămână fără ca poliţiştii Serviciului Rutier să nu fie prezenţi la datorie. Aşa s-a întâmplat şi în ultimele 48 de ore când poliţiştii au desfăşurat pe raza judeţului, mai multe acţiuni cu efective mărite, pe linia prevenirii accidentelor rutiere comise pe fondul excesului de viteză. În cadrul acţiunii au [...]
Nerespectarea semnelor de circulaţie, cauza unui accident între un autoturism şi un tren
A scăpat fără nici o zgârietură ca prin urechile acului. Vorbim despre şoferul unui autoturism care a scăpat cu viaţă după ce maşina sa a fost lovită în plin de un tren, la o trecere la nivel cu calea ferată. Totul s-a întâmplat ieri, în zona Staţiei CFR Nădlac. „Din primele cercetări efectuate la faţa [...]
Jandarmii arădeni sunt instructori în Afganistan
Trei subofiţeri din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Arad fac parte din al treilea detaşament care a fost dislocat, în 4 mai 2012, în teatrul de operaţii din Afganistan, unde vor executa misiuni de instruire a forţelor de ordine publică din această ţară, sub egida N.A.T.O. Detaşamentul este format din 28 de ofiţeri şi 48 [...]
Patru bărbaţi dau explicaţii după ce au vrut să fure din rezervoarele unor TIR-uri
Poliţiştii Secţiei numărul 8 Poliţie Rurală Săvârşin, au identificat patru bărbaţi cu vârste cuprinse între 20 ani şi 47 de ani, toţi din judeţul Argeş şi îi cercetează pentru tentativă de furt calificat după ce au încercat să obţină ilegal profit. Bărbaţii au fost surprinşi de către un agent de pază în timp ce intenţionau [...]
Linii de tramvai scoase din funcţiune şi vândute la fier vechi
Mai multe linii de tramvai, dar şi profile şi traverse din beton vor fi trecute din domeniul public în domeniul privat al municipiului Arad, scoase din funcţiune, casate şi valorificate. Mijloacele fixe (părţi din tronsoanele unor linii de tramvai) vor fi scoase din funcţiune ca urmare a lucrării de investiţie „Amenajare treceri la nivel cu [...]
Consiliul Judeţean licitează pentru reabilitarea unui nou drum din zona Mureşului
Administraţia judeţeană a dispus construirea Drumului Judeţean 709 E, viitorul pod peste râul Mureş dintre Pecica şi Sânpetru German continuându-se pe două tronsoane. De curând, Consiliul Judeţean Arad a scos la licitaţie un alt proiect de reabilitare a infrastructurii rutiere în zonă. Este vorba de modernizarea drumului DJ 682 E- râu Mureş şi DJ 709D [...]
Zeci de accidente de muncă au fost cauzate de lipsa de pregătire profesională
Cele mai multe accidente de muncă înregistrate la firme din Arad se produc din cauza neatenţiei şi a deficienţelor de instruire a personalului. Acestea sunt concluziile ale reprezentanţilor Inspectoratului Terito- rial de Muncă, care au întocmit un raport al accidentelor de muncă pentru anul 2011. În 2011, în mai multe societăţi arădene s-au înregistrat un [...]
