Acasa » Articole din sectiunea » STIRI DIN JUDET

Prin PNDI se vor moderniza şi unele drumuri bătane

Prin PNDI se vor moderniza şi unele drumuri bătane

Printre comunele care vor beneficia de modernizări de drumuri prin Programul Naţional de Dezvoltare a Infrastructurii (PNDI) se numărăr şi comuna Bata. Se ştie deja că recent, o comisie din cadrul Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului a fost prezentă la Arad pentru procedurile de predare-primire a amplasamentului şi pentru a da ordinul de începere a [...]

Primarul din Bata face parte dintre mirenii Arhiepiscopiei Aradului

Primarul din Bata face parte dintre mirenii Arhiepiscopiei Aradului

Una dintre modalităţile prin care primarul comunei Bata, Ion Micurescu a dorit să se implice cât mai activ în viaţa comunităţii a fost şi aceea de a sprijini viaţa spirituală din comună. Aşa se face că în urma acestor acţiuni el a fost ales a doua oară consecutiv drept „mirean“ în circumscripţia Săvârşin. Se impun [...]

„Sfatul bătrânilor“ şi-a dovedit de câteva ori utilitatea

„Sfatul bătrânilor“ şi-a dovedit de câteva ori utilitatea

Pentru o apropiere cât mai reală de problemele stringente ale comunităţii din Bata, primarul bătan Ion Micurescu s-a gândit la o modalitate originală de consultare cu localnicii. El a  înfiinţat un „for“ consultativ local neoficial şi onorific, pe care l-a intitulat  expresiv „Sfatul bătrânilor“ din el facând parte un număr de localnici în vârstă, care [...]

S-a dat semnalul de începere a reabilitării unor străzi prin programul PNDI

S-a dat semnalul de începere a reabilitării unor străzi prin programul PNDI

Recent, o comisie din cadrul Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului a fost prezentă la Arad pentru procedurile de predare-pri­mire a amplasamentului şi pentru a da ordinul de începere a lucrărilor cuprinse în Programul Naţional de Dezvoltare a Infrastructurii (PNDI). „Administraţia face deja demersuri pentru organizarea şantierelor pentru lucrările de modernizare a drumurilor, cuprinse în PNDI. [...]

La blocul specialiştilor au demarat lucrările de reabilitare exterioară

La blocul specialiştilor  au demarat lucrările de reabilitare exterioară

Câteva reabilitări amânate în timp, atât datorită lipsei fondurilor cât şi datorită altor priorităţi constituie acum activităţile în curs de derulare în comună  şi după cum ne preciza primarul  Traian Balint, finalizarea acestor lucrări se va face cât mai repede cu putinţă. Astfel, printre obiectivele cărora li se fac reparaţii se numără şi blocul de [...]

Atleţii din oraş au ocupat locuri fruntaşe la un concurs desfăşurat în Ungaria

Atleţii din oraş au ocupat locuri fruntaşe la un concurs desfăşurat în Ungaria

Atleţii de la Grupul Şcolar „Atanasie Marienescu” din Lipova s-au remarcat în mod deosebit la un concurs internaţional de atletism la Bekescsaba – Ungaria, după cum ne realata recent profesorul Lucian Donţu. Concursul de atletism s-a defsăşurat vineri, 5 mai a.c. în oraşul Bekescsaba din Ungaria, din echipa judeţului Arad făcând parte şi trei elevi [...]

Cartierul de locuinţe pentru tineri de la Sâmbăteni prinde contur

Cartierul de locuinţe pentru tineri de la  Sâmbăteni prinde contur

Un vis mai vechi al edililor din comuna Păuliş ţine de repartizarea unor loturi pentru construcţia de case pentru tinerii din comună. Este şi o vi­ziune strategică, prin care tinerii să fie încurajaţi să se reîntoarcă în comună după terminarea studiilor, să-şi construiască locuinţe în regie proprie sau prin programele guvernamentale legate de „prima casă”, [...]

Construcţia vestiarului de la terenul de fotbal a intrat în linie dreaptă

Construcţia vestiarului  de la terenul de fotbal  a intrat în linie dreaptă

Parcă nu ne prea venea la îndemână să-l credem pe profesorul Petru Nicoară, primarul comunei Păuliş, atunci când ne spunea – înaintea Crăciunului de anul trecut – că la toamnă, echipa de fotbal din Sâmbăteni va avea toate condiţiile pentru a se putea înscrie în campionatul judeţean. Altfel spus, că va avea terenul amenajat şi  [...]

Adeverinţele pentru APIA s-au eliberat într-un ritm bun

Pe lângă activitatea de suprave­ghere, atât în teren precum şi scriptic, a lucrărilor care sunt în curs de realizare, eforturile administraţiei din Mişca se canalizează şi pe alte direcţii. În ultima lună s-au făcut eforturi de a se elibera organizat şi operativ adeverinţele pentru APIA solicitate de utilizatorii de terenuri agricole ori proprietari. Aceştia au [...]

„Oamenii trebuie să judece corect ceea ce s-a realizat în comună”

„Oamenii trebuie să judece corect ceea ce s-a realizat în comună”

Interviu cu Dorel Cătană, primarul comunei Brazii Primarul comunei Brazii, Dorel Cătană, se află la finalul primului mandat de primar. Despre cei patru ani petrecuţi în fruntea administraţiei publice locale ne va vorbi în rândurile de mai jos. De asemenea, Dorel Cătană ne-a vorbit şi despre proiectele pe care doreşte să le pună în practică [...]

Page 1 of 197123Next ›Last »

Adauga adresa ta de e-mail:

Delivered by FeedBurner