Bacteriile din spitale sunt un pericol atât de mare şi pentru că în spitale nu sunt respectate reguli elementare. Cel mai grav este că personalul medical nu face nici minimum necesar, respectiv nici măcar nu se spală pe mâini. Mai mult, problemele sunt cu atât mai mari cu cât nu se realizează dezinfecția.

Multe din spitalele din România sunt şi foarte vechi, iar din această cauză nu poate fi delimitat spaţiul în care stă pacientul, culoarul vizitatorilor, astfel că riscul de transmitere a bacteriilor este mare. Lucru care nu se întâmplă în spitalele din străinătate.

Medicul Cătălin Cârstoveanu a dat un exemplu despre cum sunt protejaţi de bacterii pacienții din spitalele din Germania.

„Am dus în Germania un copilaș care avea o bacterie foarte gravă. Toată lumea era îmbrăcată ca la NASA. Când am plecat cu el, am plecat pe fereastră! Nu am trecut cu el prin secție, pe fereastră m-au dat afară. Mi-au zis: Cătăline, de 40 de ani în nordul Germaniei nu mai există microbul ăsta! Înțelegeți? Înseamnă politici în cea mai bogată țară a UE, politici foarte serioase și respectate, care se fac cu mulți bani. Este vorba de exagerare din partea noastră, să nu uităm, medicina veterinară, medicina de familie, horticultura, policlinile, când ajunge în reanimare deja sunt consumate multe opțiuni pentru pacient. Ghidurile pentru noi sunt aproape de nefolosit, pentru că abuzăm și trebuie să recunoaștem: cineva a propus microbiologi în spitale, infecționiști în spitale, nu trebuie doar o numărare a infecțiilor, și asta este foarte important, să le număr și să le anunț transparent și noi vom face asta, vom lansa un site al secției, educațional, în care suntem transparenți, nu înseamnă doar numărare, înseamnă politici foarte serioase, pe aici nu se trece, și asta este foarte complicat”, a spus Cătălin Cîrstoveanu, medic, șef secție Terapie Intensivă la Spitalul „Marie Curie” din București.

Recomandările redacției