Vremea bună a convins administraţia ştrandului să inaugureze sezonul estival 2018 cu câteva zile mai devreme decât de obicei. „Sâmbătă şi duminică intrarea va fi liberă, de luni va fi cu plată. În ceea ce priveşte lucrările de amenajare sunt două categorii mari: cele de la corpurile A şi B, care sunt cu câte 60 de cabine care se refac plus grupurile sanitare. La bazinul mare, pe lângă toboganul existent, vor începe lucrările pentru încă patru tobogane. Acestea nu vor afecta activitatea ştrandului şi sunt estimate a se încheia până în iulie. Sperăm ca anul acesta să avem un ştrand mai frumos şi mai funcţional”, a declarat viceprimarul municipiului Arad, Călin Bibarţ.
Valoarea investiţiei realizate în vederea modernizării celor două corpuri de clădire s-a ridicat la 770.237,04 lei. Astfel, în corpul A sunt în prezent 60 cabine garderobă și cameră casete valori, 2 grupuri sanitare 8×2=16 cabine WC, o încăpere cu cutii de valori. Toată instalaţia electrică a fost refăcută. Corpul B este compus din 58 cabine garderobă și un birou, magazie şi 2 grupuri sani­tare 8×2=16 cabine WC. Ambele corpuri de clădire sunt prevăzute cu sistem video de supraveghere exterioară. S-au mai achiziționat trei tobogane cu jet de apă. „Pentru ca aceste tobogane să fie funcţionale am modernizat bazinul mare. Investiţia făcută în acest sens se ridică la 200.000 lei. Restul sunt lucrări de întreţinere. Lucrăm la echipamentele din staţiile de fitrare şi tratare a apei. Până mâine după-amiază vor fi finalizate. De miercuri începem să umplem bazinele cu apă la temperatura de 26 grade Celsius”, a declarat directorul Recons, Nicolae Mehelean.
În sezonul estival 2018, prețul unui bilet întreg de acces pe ștrand va fi de 20 lei/zi, iar pentru elevi, studenți cu vârsta până la 25 ani, pensionari, persoane cu handicap rămâne în continuare la nivelul de 10 lei. Copiii cu vârsta de până la șapte ani beneficiază de acces gratuit.
(G.C.)

Recomandările redacției