Trăim o perioadă în care dacă ai o opinie faţă de ce se întâmplă în spaţiul public trebuie automat să te autodefineşti: eşti cu „ei” sau cu „noi”. Iar aceşti termeni – „ei”, respectiv „noi” – nu se referă la EI-politicienii în raport cu NOI-românii, ci la pro şi anti guvernare. Este o perioadă în care, brusc, toţi deţinătorii de Facebook au devenit experţi în politică internă, politică externă, geopolitică, Cod Penal, rezoluţii CEDO, plus atot-ştiutori în legăturile aparent invizibile dintre politicieni. Fiecare este automat analist, luând de bune toate intoxicările mediatice, bineînţeles în funcţie de unde se situează, în ce tabără. Brusc, subiectele „Coldea” sau „Ghiţă” par un fel de „1001 de nopţi” în comparaţie cu best-seller-ul „Strada”, această „Urzeală a Tronurilor”, sagă ajunsă la sezonul/ziua OPT. Deci, în mijlocul atâtor analize, dezbateri, opinii şi (mai ales) verdicte, îmi permit să abordez şi eu un  astfel de subiect: oare Dragnea chiar a ieşit în pierdere din tot acest circ?
Piesa de temelie a acestui puzzle constă în faptul că guvernarea PSD este la început de mandat, sprijinită de o majoritate confortabilă în Parlament, sustenabilă – ca să folosesc un termen des utilizat de clasa politică – şi dacă Iohannis îi deturnează pe udemerişti. În virtutea acestei pietre de temelie, ca Guvern legitimat de scrutinul electoral din 11 decembrie, presiunea străzii e ca artificiile de Anul Nou, mult zgomot şi lumină bruscă, pentru ca mai apoi să se aşterne din nou liniştea.  2020 e încă departe, iar românul are caracteristica de a uita/şi ierta repede. Eventualele seisme, mai un secretar de stat plecat, mai un ministru demis, poate o remaniere mai consistentă, sunt – paradoxal – de natură să consolideze guvernarea PSD. Ca o remarcă, evit să spun Guvernul Grindeanu, din respect pentru acurateţea analizei. Şi atunci? Cu ce e periclitat «tătucu’» Dragnea? Dacă face o analiză pe termen mediu, Dragnea chiar iese în câştig.
Din capul locului am spus că prima bătălie pe care va încerca să o câştige Dragnea nu va fi nici cu Opoziţia parlamentară – trinomul PNL-PMP-URR mi se pare o sumă de orgolii, fiecare încercând să-şi aroge sau să confişte rolul de lider al Opoziţiei –, nici cu Klaus Iohannis, ci cu… propriul partid. Adică, să sugrume din faşă orice opoziţie internă, să „dreseze” sau să elimine disidenţii, iar pe cei pe care nu poate să-i elimine sau să-i supună – cum sunt unii primari, legitimaţi la rândul lor de rezultatele de la alegerile locale – să-i izoleze şi, eventual, să-i „şantajeze” prin (ne)alocări de la Bugetul central. După curăţenia din „casă” poate veni şi rândul Opoziţiei, dar în cei trei ani jumătate cât mai sunt până la următoarele alegeri parlamentare, iar preşedintele poate fi arătat cu degetul şi, eventual, suspendat la un cât de mic derapaj de la litera Constituţiei.
Mai mult, când va veni momentul, după ce Dragnea îşi va „spăla” dosarul şi va putea să se „încoroneze” în fruntea Guvernului, liderului PSD chiar îi va cădea bine un asemenea scandal. Va avea motivul public – cel intern nu-l interesează – pentru a-l înlătura pe Grindeanu, totul pentru binele poporului român. Pentru
a-şi atinge scopurile, Dragnea nu se va sfii să schimbe tot guvernul, că vrea, că nu vrea strada. Sau Iohannis. Sau Opoziţia…
Singura întrebare care rămâne e dacă Dragnea a avut o strategie în a lăsa ca acest conflict să escaladeze sau, pur şi simplu, şi-a construit scenariul pe măsura derulării evenimentelor. Pentru că, în rest, consider că Dragnea a ieşit mai puţin şifonat decât pare, ba chiar în câştig. Nu un câştig de moment, ci unul de perspectivă…

Recomandările redacției