UTA a pierdut cel de-al patrulea meci al sezonului la Baia Mare, dar istoria partidei se putea scrie altfel dacă Sorin Strătilă nu ar fi ratat penalty-ul din minutul 3. O recunoaște chiar el cu regret: „Nu știu dacă am fi câștigat, dar cu siguranță nu ne întorceam învinși. La 0-1, ei ar fi trebuit să riște mai mult și cu siguranță îi mai prindeam pe contraatac. Cred că suntem mai echipă decât ei în momentul de față, câștigătoarea s-a decis pe niște episoade nefericite pentru noi. Îmi pare rău că am ratat acel penalty, nici nu mă mai bag la altele. De acum las pe alții, mai ales că nu am o experiență bogată în astfel de execuții”.
Într-adevăr, mijlocașul de bandă al „alb-roșiilor” recunoaște că reușita din ultimul meci al anului trecut pe teren propriu, cu Olimpia Satu Mare, a fost prima de la punctul cu var într-o dispută oficială. „La echipele la care am mai evoluat la nivel de seniori nu eram eu res­ponsabil cu penalty-urile. Exe­cuția cu Olimpia mi-a dat curaj, am mai înscris de trei ori în amicalele iernii, dar gata cu ele. Avem destui băieți în echipă capabili să marcheze de la 11 metri”, a adăugat „SS-ul”, care într-adevăr mai transformase impecabil un penalty într-un test cu Pâncota (4-1) și două cu Luceafărul Oradea (3-2).
Vorbind despre viitorul apropiat, Strătilă a adăugat: „Pe lângă cele 6 puncte pe care le luăm fără joc, mai trebuie să le luăm și pe celelalte pentru a nu pierde contactul cu primele două-trei locuri. Nu am făcut calcule, dar nu cred că are prea mare importanță dacă terminăm sezonul regulat pe primul loc, ci să fim bine înfipți acolo sus. Nu vreau să fac pronosticuri, dar va fi o luptă interesantă pentru locu­rile 5-6, din care sperăm, totuși, să nu facem parte, ci să ne asi­gurăm una din primele patru poziții. În acest sens, meciul de sâmbătă, de la Reșița, trebuie câștigat neapărat”.
Sorin Strătilă a marcat patru goluri în această stagiune pentru „Bătrâna Doamnă”, dar are de două mai multe pase decisive.
***
În altă ordine de idei, în seria de Vest a ligii secunde e etapă intermediară. Programul acesteia este: CS Mioveni – Satu Mare, U. Cluj – CSM Rm. Vâlcea, U. Tărlungeni – FC Baia Mare, Chindia – M. Reșița (azi, ora 15), UTA – FC Caransebeș 3-0 (f.j.), Ș. Pâncota – FC Bihor 3-0 (f.j.).  Aseară: Gaz Metan – FC Brașov 2-1.

Recomandările redacției