Strigător la cer

1
148

Nu credeam că voi ajunge vreodată să aud aberaţii de genul celor lansate de primarul din Miercurea Ciuc, care cere, nici mai mult, nici mai puţin, ca românii să fie obligaţi să vorbească o limbă străină în ţara lor. O nesimţire mai mare venită din partea reprezentantului unei minorităţi nici că se putea. Dacă n-ar fi strigător la cer, m-aş prăpădi de râs. Individul susţine, nici mai mult nici mai puţin că în Miercurea Ciuc „cunoaşterea limbii maghiare nu este discriminatorie, este obligatorie”, susţinând că începând de la prefect, corespondenţii de presă, toată lumea trebuie să-i cunoască limba maternă. De vină că s-a ajuns într-o astfel de situaţie, când un ales local îşi permite să facă declaraţii de natură să stârnească revolta în rândul majorităţii mult prea îngăduitoare, până acum, în opinia mea, nu sunt doar capetele înfierbântate din comunitatea din care face parte personajul în cauză ci şi majoritatea politicienilor care au condus România după Revoluţie şi le-au dat coarne celor care visează la Ardeal. Nu pot să nu mă gândesc că mare dreptate avea Mihai Eminescu când scria „De la Nistru pân’la Tisa/ Tot românul plânsu-mi-s-a/ Că nu mai poate străbate/ De-atâta străinătate”. Sigur, Ardealul nu mai poate fi pierdut de România, mai ales acum, când facem parte din Uniunea Europeană, dar nervii românilor pot fi puşi la încercare.
Trebuie să recunosc, nu este de loc un lucru rău să vorbeşti o limbă străină în plus, mai ales că este vorba de limba vecinilor tăi de pe stradă sau de pe scara de la bloc, cu care te întâlneşti în fiecare zi. Este grav însă când eşti obligat să înveţi limba vecinilor cu pricina când ei trăiesc în România şi nu au fost în stare sau nu au dorit să înveţe să se exprime în limba română. Pentru că de aceea spunea primarul de la Miercurea Ciuc că românii trebuie să vorbească limba altei naţii, să se facă înţeleşi de minoritarii din taxele şi impozitele cărora sunt plătiţi chipurile. Nu a spus însă niciun cuvânt că şi acei minoritari au beneficiat şi beneficiază, după cum este şi normal, de toate facilităţile oferite şi românilor. Tare mă îndoiesc că din taxele şi impozitele pe care le plătesc ar ajunge banii să li se asigure toate drepturile pe care le au în momentul de faţă.
Deşi nu sunt un admirator al Rusiei, pentru modul în care a tratat Ţările Române şi tratează acum România, pentru faptul că URSS-ul ne-a furat pur şi simplu Basarabia şi Bucovina de Nord, iar urmaşii imperiului sovietic refuză să ni le restituie, voi reda în cele ce urmează un mic fragment dintr-un discurs al preşedintelui Putin cu privire la minorităţi. „În Rusia trăieşte poporul rus, iar poporul rus nu admite nici un afront al unei minorităţi; acestea trebuie să respecte Rusia, pe ruşi şi legile, fără să ceară favoruri speciale sub pretextul că sunt discriminate; cine face astfel, este invitat să părăsească imediat Rusia!!! Nu Rusia are nevoie de minorităţi, ci ele au nevoie ca Rusia să-i primească, să le ofere adăpost, locuri de muncă şi hrană. În Rusia trăiesc doar ruşi!“. Sigur, nu putem să le cerem ungurilor să plece pur şi simplu din România, dar le putem pune în vedere acelor extremişti ce au luat toată mâna, după ce li s-a oferit un deget şi care acum vor braţul întreg, să se gândească de două ori înainte de a mai emite o pretenţie lipsită de bun-simţ. Să se gândească la ce drepturi au primit în România şi ce drepturi ar putea să aibă în alte colţuri ale Europei.

1 COMENTARIU

  1. Bre Lucica,daca onor actualii guvernanti fac prostia imensa de a le da ungurilor si o lege [ex. o lege a minoritatilor],pot sa se duca-n pustii ! Sau mai asteptam sa vina marea „federalizare” ?! Ca dupa asta,nu vad prea bine scumpa noastra Romanica……

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.