Aleșii locali au de votat în ședința de săptămâna viitoare și proiectul cu porivire la aprobarea acordării ajutorului cu titlu de subvenţii pentru acoperirea diferenţei de preţ şi tarif la energia termică livrată populaţiei către S.C. CET Hidrocarburi S.A. Arad. Este vorba despre acordarea ajutorului cu titlu de subvenţii către CET Hidrocarburi aferent perioadei mai 2013 – iulie 2013 în sumă de 149.096,78 lei. Acordarea subvenției are în vedere prevederile Ordonanţei Guvernului nr. 36/02 august 2006, modificată prin O.U.G. nr.69/31 august 2011, privind instituirea preţurilor locale de referinţă pentru energia termică furnizată populaţiei prin sisteme centralizate. În expunerea de motive a proiectului se arată că: „pentru a beneficia de subvenţia în vederea acoperirii integrale a diferenţei dintre preţul de producere, transport, distribuţie şi furnizare a anergiei termice livrate populaţiei şi preţurile locale de referinţă, operatorul economic care adminis­trează sistemul centralizat depune o cerere la Consiliul Local al unităţii administrativ-teritoriale. Acordarea ajutorului se aprobă prin hotărâre a Consiliului Local”.  (C.U.)

Recomandările redacției