Din 16 octombrie, fermierii şi crescătorii de oi vor primi avansurile pentru plățile directe aferente acestui an.. Este vorba despre un avans din sumele aferente plăţilor directe pe suprafaţă, precum şi din sprijinul cuplat la ovine şi caprine.

 Prin acest sprijin financiar acordat fermierilor, vor intra în agricultură aproximativ două miliarde de euro, bani proveniţi din fonduri europene. Decizia Guvernului va permite beneficiarilor plăților să-și elaboreze propriul plan de afaceri și programul de dezvoltare pe termen scurt, în condițiile cunoașterii nivelului sumelor pe care urmeaza să le primească”, spune deputatul PSD de Arad, Florin Tripa.

Acesta reiterează concluzia ministrului Agriculturii, Petre Daea, care spunea că , perioada pe care am parcurs-o de la integrarea în Uniunea Europeană a fost o perioadă benefică pentru ţară, pentru că fermierii români şi-au însuşit temeinic tehnologiile şi au progresat, iar pe câmp se vede deja că toate culturile arată bine. “Nu în ultimul rând, obiectivele ministerului de resort vizează fructificarea potențialul agricol real al României, concomitent cu revitalizarea zonelor rurale prin programe specifice de investiții”, concluzionează Tripa.

Recomandările redacției