Copiii din cadrul Şcolii  Duminicale de la Parohia Ortodoxă Română Arad-Centru au reiterat recent împlinirea a 150 de ani de la târnosirea Vechii Catedrale a Aradului, prin sceneta „Sufletul de copil între bine şi rău”,  care s-a desfăşurat în sala corului parohiei. La acest program au luat parte atât Înaltpreasfințitul Arhiepiscop Dr. Timotei Seviciu al Aradului, cât şi preoţi şi credincioşi ai parohiei. Înaltpreasfinţitul Părinte Timotei a ţinut un cuvânt de învăţătură la finalul manifestării, în care a mulţumit tuturor celor care s-au ostenit pentru organizarea acestui eveniment făcând o analogie între pilda semănătorului şi activitatea duminicală a copiilor. „Tot ce semănăm în copilărie culegem mai târziu la tinereţe, la maturitate, la bătrâneţe şi urmează să dăm socoteală în faţa societăţii şi a lui Dumnezeu pentru tot ceea ce împlinim şi facem. Cuvântul lui Dumnezeu trebuie să rodească în sufletele noastre”, a spus Înaltpreasfinţitul Părinte Timotei.
Lupta între bine şi rău
„Sceneta reprezintă de fapt întregul drum pe care îl parcurge sufletul spre mântuirea sa, o căutare per­manentă a virtuţilor şi a va­lorilor, o cercetare a sinelui şi o pregustare a vieţii veş­nice încă din această lume. Momentul a fost pregătit de Florina şi Florin Băbău, Diana Negrea, Anca Prodan şi Sorin Săplăcan, coordonatorii grupei, care în fiecare duminică desfăşoară diver­se activităţi religioase cu cei mici, pentru a-i apropia de Tainele Bisericii. Aşa cum spunea la finalul festivi­tă­ţii pr. paroh Traian Mico­roi,  prin acest program, copiii «au dat un plus de frumu­seţe şi duhovnicie acestui moment unic din viaţa noastră şi a bisericii».  Pentru dăruirea de care au dat do­vadă, cei mici au primit da­ruri din partea Asociației Ortodoxe Calea Mânturii“, ne-a declarat Manuela Codrean.

Recomandările redacției