La Galeriile Turnu de apă, a avut loc expozițiade pictură a Dorinei Renner, precum și lansarea de carte Cetatea Lipovei de la Carol Robert de Anjou la ocupația sovietică, semnată de scriitorul Daniel Vighi, originar din Lipova, acum universitar la Timișoara. La dimensionarea calității evenimentului au participat consulul Vasile Popovici, scriitor, criticul literar Mircea Mihăieș, Ovidiu Cornea, distins om de cultură teatrală a Aradului, cu prezentarea amfitrională a directorului instituției, prof. Horia Truță etc. Cu acest prilej, poetul Vasile Dan, director al revistei de cultură și literatură, Arca, din Arad, a sugerat o propunere pentru autoritățile județului nostru: construirea unui turism cultural de valoare europeană. Este vorba de valorificarea oportunităților istorice, oferite de așezarea unor castele, conace, cetăți de-a lungul Mureșului, care străbate ținutul Zărandului. Spunea Vasile Dan, împărtășindu-i punctul de vedere, că acesta salbă de așezări speciale ar putea fi comparată (respectând diferențele!) cu o vale a Loirei” din Franța. Aici se înșiruie castelele de pe Valea Loire”, dintre care cel puțin șase alcătuiesc un discurs turistic cu adevărat excepțional: Castelul regal de la Blois (cu un spectacol pe înserat de lumini și lasere), Domeniul zonal de la Chaumont-sur-Loire (cu un festival aproape permanent al grădinilor), Castelul regal de la Amboise (cu o expoziție de mobilier de epocă), Castelul de la Close Lucé, cu amintirea lui Leonardo da Vinci, Castelul de la Chenonceau și Castelul Chambord.

La intrarea Mureșului în județul nostru, la Săvârșin e celebrul Castel regal, la câțiva kilometri există cetatea dacică de la Vărădia de Mureș, mai apoi Castelul de la Căpâlnaș și Castelul de la Bulci, ale Mocsoneștilor, Cetatea Șoimoș și, în fine Cetatea Aradului. Sunt șase însemne înșiruite pe firul fluviului Mureș, în drumul său, pe teritoriul județului Arad, pe o distanță de circa 100 km. Ar putea deveni un amplu proiect cultural, turistic, istoric european de valorificare a unor resurse istorice, ajunse părăsite și năpădite de buruieni ori adăpostind spitale speciale. Geografia Văii Mureșului ar oferi deopotrivă alte atracții turistice ademenitoare.

Anton Ilica

Recomandările redacției