Secţia de atletism a CS Muni­cipal Arad continuă să producă sportivi de perspectivă, iar unul dintre ei e Andrei Câmpan (17 ani), medaliat cu bronz naţional în acest an, la juniori, în proba de aruncarea discului.
De asemenea, Denis Both – dublă legitimare CSM Arad – CS Universitatea Arad – se află în cantonament, el fiind în lotul naţional lărgit, iar perspectivele pentru un sezon viitor sunt îmbucurătoare: „Din vară încoace nu am mai avut competiţii importante, a fost o ultimă parte a sezonului ceva mai săracă din punct de vedere al calendarului. Both are anul viitor Cupa Europei de iarnă, iar apoi sper să obţină baremul de calificare la Campionatul European din Suedia, programat în vara lui 2019. El aruncă bine acum la antrenamente, are nevoie de 72 de metri, la su­liţă şi 53 la disc, pentru a-şi asigura accederea la Europe­ne. Raul Rusu (n.n.şi el cu dublă legitimare CSM-CSU) a fost accidentat în acest an şi îi va fi destul de greu până va reintra în circuit, anul viitor va fi dificil pentru el”, ne-a declarat antrenorul celor doi atleţi ai CSM-ului, Constantin Miclea.
Altfel, Aradul – prin stadionul „Gloria” – îşi propune să găzdu­iască şi anul viitor câteva întreceri importante, dintre care două cu caracter internaţional: „Chiar în aceste zile am vorbit la Fe­deraţie, pentru a ni se acorda găzduirea Naţionalelor pentru copii şi juniori III, din luna martie. Vom mai organiza, în a doua parte a lunii Mai, Grand Prix-ul de aruncări, şi cu participarea unor sportivi din alte ţări, dar vrem să îi dăm un caracter internaţional şi Cupei Aradului, din luna octombrie”, mai spune Miclea.

Recomandările redacției