• Interviu cu Dan Pocrişer, primarul oraşului Pâncota

Dan Pocrişer a preluat conducerea Primăriei Pâncota în urma alegerilor locale care s-au desfăşurat anul acesta. Având în vedere că după preluarea mandatului, autorităţile locale au decis să finanţeze o serie de lucrări edilitare şi să stopeze alocările bugetare făcute în sprijinul echipei de fotbal, am dorit să vedem care au fost motivele ce au dus la acest lucru.

  • Domnule primar, după câştigarea alegerilor aţi schimbat cu 180 de grade politica în ceea ce priveşte susţinerea echipei de fotbal, echipă care a beneficiat de un sprijin substanţial pe vremea fostei administraţii. Ce v-a determinat să luaţi această decizie?
  • Pentru început aş vrea să vă spun că sunt bucuros şi trist în acelaşi timp pentru ceea ce se întâmplă acum cu echipa de fotbal. Bucuria vine din faptul că am reuşit să organizăm noul club sportiv de drept public „CS Şoimii Pâncota 1938”, care este format în momentul de faţă dintr-o echipă de seniori şi trei grupe de copii. De menţionat că prima echipă este alcătuită din pâncotani, care nu au avuit loc, până anul acesta, la Şoimii Pâncota şi care au fost „repatriaţi” de la Şiria. Am început de jos, din Liga a VI-a, având deja două meciuri pe care le-am câştigat detaşat. După cum vă spuneam, avem şi grupe de juniori care participă într-un campionat judeţean. Sunt susţinuţi în totalitate de Consiliul Local, punându-li-se la dispoziţie baza sportivă a oraşului.
  • Dar sunteţi şi trist…
  • Da, sunt trist din cauză că ACS Şoimii Pâncota, club care s-a constituit în 2013 şi care ester condus de preşedintele Pavel Piroş, nu ne mai aparţine. Acest club era unul de drept public-privat, dar s-a hotărât ca oraşul să iasă din acţionariat, echipa nemaiavând acum nimic în comun cu Pâncota. Trebuie să spun că am apreciat rezultatele deosebite obţinute de club, însă nu mai puteam accepta cheltuielile exorbitante generate de acesta, cheltuieli care au fost puse pe umerii oraşului.
  • Cu toate acestea, echipa şi-a păstrat numele, iar rezultatele sunt dezastruoase. Ce părere aveţi de acest lucru?
  • După cum vă spuneam, oraşul a ieşit din acţionariat. Persoanele fizice din club şi-au păstrat calitatea de acţionari. Din păcate clubul a păstrat în denumirea sa şi numele oraşului, pe care îl denigrează prin rezultatele proaste din acest sezon. Trebuie să ştiţi că decizia Consiliului Local Pâncota de a ieşi din acţionariatul clubului a fost luată la îndemnul majorităţii cetăţenilor oraşului, care cereau să nu mai fie cheltuit o bună parte din buget pentru fotbal, mai ales că era vorba de o echipă fără jucători din Pâncota. Sumele care nu vor mai fi alocate fotbalului vor fi folosite pentru finanţarea unor cheltuieli edilitare utile comunităţii noastre.

Recomandările redacției