Sute de monede antice şi medievale, piese romane şi medie­vale, dar şi două detectoare de metal fără autorizaţie au fost descoperite de poliţişti în timpul unor percheziţii domiciliare în judeţele Timiş, Arad, Bihor, Su­ceava, Constanţa, Sălaj şi în municipiul Bucureşti.
De asemenea, au fost desco­perite şi confiscate două detectoare de metal pentru care nu exista autorizare, fiind date şi două sancţiuni contravenţionale pentru deţinerea de detectoare de metale fără autorizaţie.
Conform legii, aceste bunuri arheologice beneficiază de regi­mul de protecţie pentru bunurile clasate în categoria tezaur.
„În fapt s-a reţinut că o serie de utilizatori ai unor site-uri de vânzări online au oferit spre vânzare bunuri/obiecte care sunt bunuri culturale mobile, susceptibile de a face parte din patrimoniul cultural naţional, atât din categoria fond, cât şi tezaur. Toate aceste bunuri provin din efectuarea unor detecţii neautorizate în situri ar­heologice situate în partea de vest a României, în special în judeţele Timiş şi Caraş-Seve­rin“, susţin anchetatorii.
(P.B.)

Recomandările redacției