Sute de elevi au fost angrenați într-un proiect pentru sprijinirea accesului pe piața muncii, precum și continurea studiilor. Realizările proiectului „Activ pe Piaţa Munci” – APIAM au fost prezentate în cadrul unei conferințe ce a avut loc la finele săptămânii trecute, la hotel Continental. Proiectul este cofinanțat din Fondul Social European prin Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013, implementat de  Ascent Group SRL în parteneriat cu Siveco România SA.

Proiectul a avut ca scop sprijinirea inserţiei pe piaţa muncii, respectiv continuarea studiilor, a unui număr de 400 de elevi de liceu din Regiunea Vest prin participarea acestora la servicii de consiliere, orientare profesională şi stagii de practică susţinute de utilizarea tehnologiei informaţiei moderne. Au beneficit de consiliere, orientare profesională 553 de elevi din clasele IX-XII, la nivelul Regiunii Vest, dintre care, 246 au participat la stagii de practică desfăşurate prin intermediul proiectului.

„Deși activităţile care au avut loc în cadrul proiectului s-au incheiat, echipa care l-a implementat îşi va face simţită prezenţa în continuare în unităţile şcolare. Elevii au manifestat interes față de activitățile proiectului”, a susținut managerul de proiect, Dan Uşvat.

La conferință au participat elevi care au beneficiat de activitățile proiectului, reprezentanţi ai învăţământului superior şi a mediului de afaceri. S-au discutat teme precum realizările proiectului, experiența acumulată de beneficiari și continuarea unui alt proiect de acest gen. Conferința a culminat cu un workshop pe tema „Despre carieră şi gândirea antreprenorială”.

Recomandările redacției