Sute de TIR-uri au blocat DN 7, din cauză că ungurii şi-au închis graniţele pentru traficul greu

0
108

frontieraBucuria sărbătorii catolice a Paştilor de la sfârşitul săptămânii trecute a fost resimţită negativ, ieri, de lucrătorii Punctului de Trecere a Frontierei dintre România şi Ungaria de la Nădlac. Dat fiind faptul că în Republica Ungară circulaţia automarfarelor cu o capacitate mai mare de 7,5 tone este interzisă în zilele de odihnă sau în cele de sărbători legale, toate TIR-urile care trebuiau să treacă prin Vama Nădlac spre Unga­ria au trebuit să staţioneze pe teritoriul românesc, conducătorilor acestora nerămânându-le altă posibilitate decât aceea de-a se închina pentru o mai rapidă trecere a timpului.
Conform legii din Ungaria, TIR-urile n-au avut voie să treacă spre teritoriul maghiar până luni noaptea. „Trecerea automarfarelor mai grele de 7,5 tone spre Ungaria a fost reluată, conform legilor din ţara vecină, luni noaptea, la ora României 23,00”, a declarat comisarul-şef de poliţie Daniel Iancu, purtătorul de cuvânt al Poliţiei de Frontieră.
Luni seară, camioanele aflate „în staţionare” au plecat spre Vama Nădlac, dar mulţimea acestora „i-a sufocat” pur şi simplu pe lucrătorii din vamă. Astfel, banda de mers spre frontieră a DN7 „s-a umplut” de camioane în staţionare, fiecare în ordinea sosirii „la coadă”.
Printre conducătorii TIR-urilor a apărut, ca de fiecare dată şi inevitabil, iritarea. „Este o bătaie de joc ce se-ntâmplă. Nu că au sărbătorit Paştile e problema, ci aceea că ştiind ce-o să se-ntâmple, că va fi aglomeraţie, n-au luat mai înainte nici o măsură pentru a rezolva rapid situaţia”, a spus cu obidă un şofer de automarfar aşteptându-şi rândul să iasă din ţară. „Nu înţeleg cum nimeni n-a învăţat nimic din cele întâmplate până acum. Este a suta oară când se-ntâmplă asemenea aglomeraţii, dar nimic nu se schimbă. Am impresia că ei ne socotesc vinovaţi pe noi fiindcă plecăm cu maşinile la drum”, şi-a vărsat năduful un alt şofer. Potrivit şoferilor „încolonaţi” pe DN 7, şirul de automarfare a atins ieri chiar şi 14 kilometri. „Pe la ora 11,00 «coada» era mai lungă decât Nădlacul. Tot ce putem face este să aşteptăm şi să ne stăpânim nervii”, a spus un alt şofer de TIR.
DN 7 a fost blocat
În mersul lent spre frontieră, ca­mioanele au blocat traficul pe banda respectivă a DN 7. Pentru a fluidiza cumva trecerea peste frontieră spre Ungaria, autorităţile au deviat traficul autoturismelor de pe DN 7 pe DJ 709D, pe sensul dinspre frontieră spre municipiul Arad.
Situaţia de la Nădlac a obligat Poliţia de Frontieră la eforturi deosebite în vederea găsirii unei soluţii. „Este o situaţie deosebită şi facem eforturi, împreună cu partea ma­ghiară, spre a o rezolva cât mai repede. După aprecierile noastre, situaţia va reveni la starea de normalitate în cursul serii, cel mai târziu spre miezul nopţii”, a declarat Daniel Iancu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.