szekely gol motruAl doilea hattrick în tricoul UTA-ei și Szabolcs Szekely a devenit golgeterul echipei! Atacantul adus în iarnă de la Poli Timișoara mai înscrisese un gol în poarta Craiovei, plus încă de trei ori în poarta Sebișului. În topul celor mai buni marcatori roș-albi, „Szabi” l-a depășit pe Ousmane Gueye, de șase ori marcator în turul campionatului.
– A venit și prima victorie de când UTA e lider.
– Da, era normal să vină. Și în ultimele două meciuri cred că o meritam. Suntem bucuroși că ne-am descătușat , am marcat multe goluri și am câștigat. Am jucat bine și cu Giarmata și la Lugoj, a fost ghinion, a fost neșansă. Am avut două jocuri bune, cu ocazii clare…
– Pe lângă cele trei goluri, ai avut două pătrunderi în care ai driblat, de fiecare dată, cam jumătate din echipa adversă!
– Mi-a ieșit, nu-s eu jucător tehnic. Trebuia să joc și eu bine. Din păcate, am ratat prea multe ocazii în meciurile de care vorbeam mai devreme, trebuia să vină odată și rândul meu!
– Ești la al doilea hattrick pentru UTA.
– Să vină cât mai multe!
– Antrenorul Roland Nagy spunea că vin patru finale.
– Sincer vă spun, și am mai spus-o: dacă noi jucăm, nu ne e frică de nicio echipă. Nu a fost niciuna să ne domine sau noi să fi jucat slab, să nu avem ocazii. Bine că am câștigat azi, câștigăm și la Turceni și toate meciurile, până la sfârșit!

Recomandările redacției