teniscopZiua de ieri la BRD Arad Challenger a început cu prezența a zeci de copii pe terenurile bazei Activ. În cadrul acțiunii BRD Kids, micii tenismeni au schimbat mingi cu Adrian Ungur şi Marius Copil, două dintre modele lor în carieră. Bineînțeles, atmosfera a fost una destinsă, de joc, la final copiii, cu vârste cuprinse între 9 și 12 ani, primind cadouri din partea sponsorului BRD Societe Generale.
Ieri s-au disputat cele patru finale de pe tabloul de calificări. Ploaia a provocat din nou probleme, meciurile fiind amânate circa trei ore. S-au înregistrat următoarele rezultate: croatul Franko Skugor a dispus în două seturi, scor 7-6 (3), 6-3, de ibericul Daniel Munoz-De La Nava, brazilianul Bruno Sant’Anna l-a depăşit pe sârbul Nikola Ciric, 4-6, 6-2, 6-4, francezul Mathias Bourgue a câştigat cu sârbul Nikola Cacic, 7-6 (2), 4-6, 6-4, în vreme ce uruguaianul Martin Cuevas l-a învins pe brazilianul Fabricio Neis, 7-6 (3), 7-6 (2).
Ziua de marți se anunță extrem de interesantă pentru iubitorii tenisului, organizatorii turneului BRD Arad Challenger rezervând un maraton de meciuri spectaculoase. Meciurile de pe tabloul principal BRD Arad Challenger sunt gata de start, astăzi fiind programate partide cu jucători români prezenți pe tablou. Petru-Alexandru Luncanu va întâlni un jucător venit din calificări, iar Patrick Ciorcila va juca contra austriacului Gerald Melzer. Tot astăzi vor debuta si meciurile de pe tabloul principal de dublu.
Tragerea la sorți a tabloului principal de simplu a stabilit primele confruntări din turul întâi. Favoritul principal, Pere Riba îl va întâlni pe croatul Nikola Mektic. Victor Hănescu, favoritul numărul doi al competiției, va juca în primul tur împotriva românului deținător de wild-card, Constantin Sturdza. Adrian Ungur îl va întâlni pe câștigătorul BRD Arad Challenger 2010, francezul David Guez, iar arădeanul Marius Copil va juca împotriva lui Aldin Setkic.
În altă ordine de idei, Victor
Hănescu și Marius Copil susțin astăzi, la ora 15, o sesiune de autografe și de poze pentru micuții pasionați de tenis prezenți la Activ Club, la standul partenerului principal al turneului, BRD Groupe Societe-Generale.

Recomandările redacției