Companii chineze, interesate să participe la procesul de privatizare a Oltchim
Ministrul Economiei, Andrei Gerea, administratorii judiciari ai Oltchim și președinții companiilor chineze Baota Petrochemical Group, Hengchao Sun și Junlun Petroleum…
Ministrul Economiei, Andrei Gerea, administratorii judiciari ai Oltchim și președinții companiilor chineze Baota Petrochemical Group, Hengchao Sun și Junlun Petroleum…
Problema combinatului vâlcean „Oltchim” i-a adus miercuri, la aceeaşi masă, pe reprezentanţii conducerilor filialelor vâlcene ale Partidului Naţional Ţărănesc –…
Compania de stat din Râmnicu Vâlcea a avut venituri de 239,1 milioane lei, de la 533,9 milioane lei în primul…
Activitatea Oltchim va fi redusă temporar, începând de luni 29 iulie, timp de două luni, ‘din motive economice şi tehnologice’,…
Oltchim va ajunge în iulie la un grad de utilizare a capacităţilor de producţie de 23,52%, iar cifra de afaceri…
Consiliul de administratori judiciari ai Oltchim a decis încetarea contractelor individuale de muncă a unui număr de 929 de salariaţi…
Ministrul Economiei, Varujan Vosganian, va prezenta Raportul asupra cauzelor care au generat starea de insolvenţă a Oltchim, miercuri, în cadrul…
Combinatul Oltchim Râmnicu Vâlcea ar fi trebuit să intre în insolvenţă din al doilea semestru al anului 2009, sau începutul…
Actualitate 71
citește mai mult »
Actualitate 395
citește mai mult »
Accidente 182
citește mai mult »
A1 53
citește mai mult »
Sport 95
citește mai mult »
A1 481
citește mai mult »
Sport 204
citește mai mult »
Actualitate 46
citește mai mult »
Actualitate 86
citește mai mult »
A1 59
citește mai mult »