talharie
Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Ineu, printr-un rechizitoriu din data de 4 septembrie, au dispus trimiterea în judecată a minorului N.M.F., aflat în stare de arest la domiciliu, pentru săvârşirea infracţiunilor de tâlhărie calificată şi distrugere.
“Din probatoriul administrat în cauză a rezultat că inculpatul, în dimineaţa zilei de 10 august, orele 02,00, aflându-se în zona staţiei CF Regiotrans din Ineu, a exercitat acte de violenţă asupra persoanei vătămate B.P.N, după care i-a sustras bunurile aflate în buzunar, în valoare totală de 150 de lei. După sustragerea prin violenţă a bunurilor găsite asupra persoanei vătămate, minorul s-a deplasat pe digul râului ,Crişul Alb din Ineu şi a ars actele sustrase de la aceasta”, preciza Biroul de presă în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad.
Leziunile traumatice suferite de persoana vătămată, în urma loviturilor primite, au necesitat pentru vindecare un număr de 35-40 de zile de îngrijiri medicale.
Dosarul a fost înaintat spre soluţionare Judecătoriei Ineu.

Recomandările redacției