Deunăzi, Rodica Tălmaciu a primit din partea statului austriac cea mai mare distincţie pe care o oferă această ţară străinilor. Ceremonia de acordare a Ordinului de Onoare în Aur pentru merite aduse Republicii Austria a avut loc în data de 14 aprilie 2015 la Reședința Ambasadei Republicii Austria la București. Distincția a fost înmânată de către Gerhard Reiweger, ambasador al Republicii Austria la București, care a menționat cu această ocazie activitatea muzicală și mai ales proiectele culturale bilaterale româno-austriece coordonate pe parcursul timpului de către Rodica Tălmaciu.

Realizarea este una de excepţie şi face mândrie Aradului. Rodica Tălmaciu este singura persoană din Arad care a obţinut o astfel de distincţie din partea statului austriac.

Mă întorc însă puţin la trecutul arădean al Rodicăi Tălmaciu şi nu mă pot abţine să nu fac o comparaţie între ea şi mandatul lui Corneliu Văcean în fruntea filarmonicii. Desigur, asocierea dintre cei doi frizează penibilul, însă din nefericire pentru imaginea unui oraş cu o istorie culturală greu de neglijat, precum cea a Aradului, Corneliu Văcean a ajuns să fie directorul celei mai importante instituţii de cultură – Filarmonica.

Nici Tălmaciu nu a fost înghiţită de către toţi angajaţii instituţiei, argument de care Văcean se ţine cu dinţii şi pe care îl exploatează la maxim. Peste tot unde (mai) merge îl auzi spunând: „Nici Tălmaciu nu a fost dorită la Filarmonică…“. Greşit! Au fost, adevărat, câţiva oameni în filarmonică care nu au înţeles managementul, poate prea rigid uneori pentru societatea românească (Tălmaciu aterizase din Austria direct în mocirla lăsată de către alţii în filarmonică), poate chiar Tălmaciu nu a reuşit să îşi facă prea bine înţelese planurile, o fi greşit şi în relaţiile interumane etc. Dar de aici şi până să ai tupeul ordinar să te compari cu Rodica Tălmaciu este o distanţă uriaşă, asemănarea fiind monstruoasă.

În primul şi primul rând, pe Rodica Tălmaciu nu am văzut-o pe toate ecranele naţionale de televiziune furând oglinzi de maşini, în timpul mandatului ei nu a dat pe nimeni afară, a umplut sălile de spectatori, nu s-a făcut de râs în faţa melomanilor, nu s-a îmbrăcat ca un bohoţ infantil şi cretin, nu a încercat să îşi chinuie angajaţii pentru că nu îi fac pe plac, a avut educaţia şi cei şapte ani de acasă pentru a saluta, nu a înjurat, nu a jignit, nu s-a războit cu întreaga presă autoproclamându-se „Dumnezeul filarmonicii“, a fost capabilă să facă proiecte viabile şi utile, nu să îşi boicoteze propria instituţie, iar în final a avur demnitatea de a-şi înainta demisia atunci când a simţit că nu mai este dorită în fruntea instituţiei.

Cât despre Văcean… aştept cu nerăbdare să văd cu câte distincţii va fi încoronat după descălecarea din fruntea unei instituţii mult prea mari pentru nasul (şi obrazul) lui.

 

  • o sotie spune:

    Foarte bine punctat , corect si adevarat. Felicitari pentru articol domnule Cotuna . Mlutumiri pentru ca nu ramaneti nepasator la umilintele la care sunt supusi filarmonistii printre care se afla si un membru a familiei mele.

Comentariile sunt închise.

Recomandările redacției