Tânăra pictoriţă Olimpia-Ela a expus pentru prima oară

0
60

vernisajPrima expoziţie a tinerei Olimpia-Ela a fost vernisată miercuri, 30 octombrie, la Librăria Scienta. Este vorba despre 20 de picturi în ulei, pe carton şi pânză, toate de vânzare, care vor rămâne pe pereţii librăriei până pe 22 noiembrie.
Inedit în legătură cu acest eveniment este faptul că artista însăşi a aflat de el cu o zi înainte de pe Facebook, acesta fiind organizat pe ascuns de sora ei, Diana Engler, în complicitate cu mama celor două.
Olimpia-Ela are 30 de ani şi îşi împarte cea mai mare parte din timp între serviciu şi creşterea celor doi copii. Curiozitatea ei faţă de pictură a fost stârnită de albumele de artă pe care le răsfoia încă din copilărie. „Am vrut să pictez de când eram mică”, mărturiseşte ea, şi chiar o face de multă vreme, însă apropiaţii au aflat abia în urmă cu un an şi jumătate.
Timidă, emotivă, de o modestie înduioşătoare, Olimpia preferă florile şi peisajele, pe care le pune pe pânză într-un stil mai degrabă impresionist (febleţea ei fiind francezul Claude Monet), preferând câteodată cuţitul pensulei. Ţine cu dinţii de libertatea sa atunci când pictează, insistând să o pună înaintea beneficiilor de ordin material. În alte cuvinte, deşi vinde ulterior destul de multe tablouri, îşi doreşte să continue să creeze din pasiune, după inspiraţie, fără constrângeri prealabile.
(G.S.)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.