manastirea_maria_radna pelerinaj_maria_radnaDupă cum este cunoscut deja de către toată lumea, în fiecare an în zilele de 14-15 august şi 7-8 septembrie, cu ocazia sărbătorilor religioase „Adormirea Maicii Domnului”(„Sfânta Maria Mare”) şi „Naşterea Maicii Domnului”(„Sfânta Maria Mică”), are loc Târgul bianual „Maria Radna”, organizat de către Primăria Oraşului Lipova, în colaborare cu toate celelalte instituţii de ordine publică dar şi cu bisericile catolice şi ortodoxe din oraș.
Despre Târgul bianual „Maria Radna”
Astfel, cu aceste ocazii au loc slujbe religoase în cadrul Mănăstirii Franciscane „Maria Radna” din Lipova – obiectiv cu potenţial foarte mare de atractivitate religioasă şi turistică în zonă dar şi în cadrul celorlalte biserici catolice şi ortodoxe din oraş – credincioşii romano-catolici, greco-catolici şi ortodocși venind în pelerinaj de la mari depărtăti, în grupuri organizate sau individual.
Tot cu prilejul celor două mari sărbători religioase amintite Primăria Oraşului Lipova, organizează Târgul bianual „Maria Radna”, la care sunt invitați comercianţi ambulanţi din totă ţara dar şi din străinătate (în special din Ungaria). Aceştia își expun produsele alimentare şi nealimentare, artizanale ș.a. în standuri proprii, așezate pe strada Împăratul Traian – aflată în imediata apropiere a Mănăstirii „Maria Radna” – de-a lungul întregii străzi, pe o suprafaţă de sute de metri pătraţi. Comercianţii de obiecte religioase (icoane, statuete, brăţări etc.) au permisiunea de a-şi amenaja standurile pe platoul din faţa Mănăstirii „Maria Radna”.
De remarcat este mobilizarea extraordinară de forţe din partea organizatorilor (Primăria Oraşului Lipova, Poliţia Lipova, Serviciul Public Voluntar de Pompieri Lipova etc.) în ceea ce priveşte asigurarea ordinii şi a liniştii publice în aceste zile, având în vedere numărul foarte mare de participanţi – de ordinul miilor, care vin în fiecare an.
Ceremonialul de la Basilica Maria Radna
Mii de vizitatori, credicoși romano şi greco-catolici vor celebra joi, 15.08.2013, la Mănăstirea Maria Radna, din oraşul arădean Lipova, Adormirea Maicii Domnului sau Sfânta Maria Mare. Mănăstirea este cel mai important loc de pelerinaj pentru credincioşii celor două confesiuni. Sute de pelerini din toată ţara dar şi din Austria, Bulgaria, Germania şi Ungaria vor ajunge la Mănăstirea Radna și vor participa la slujbele ce vor fi oficiate în mai multe limbi, altele decât limba română.
Conform tradiţiei, în ziua Naşterii Maicii Domnului, pelerinii urmeaza Calea Crucii, pe dealul din spatele mănăstirii. Ei culeg din pădurea de stejari muguri – asemuiți cu lacrimile Fecioarei Maria deoarece se spune că mugurii îi feresc de boli şi necaz.
Prima mănăstire a fost ridicată la Radna în 1520. A fost distrusă de mai multe ori, dar Icoana Maicii Domnului a fost salvată de fiecare dată. Biserica de astăzi a fost clădită în 1767 şi declarată Basilica Papală „Maica Harurilor”.
Ordinea Sfintelor Liturghii
Miercuri, 14 August 2013
Ora 17:00 – Sfântă Liturghie în limba maghiară
Ora 18:00 – Sfântă Liturghie în limba croată
Ora 19:00 – Sfântă Liturghie în limba română
Ora 20:00 – Rozariu în 4 limbi şi devoţiune Mariană
Joi, 15 August 2013
Ora 7:00 – Sfântă Liturghie în limba croată
Ora 9:00 – Sfântă Liturghie în limba maghiară
Ora 11:00 – Sfântă Liturghie Solemnă în limbile: română, maghiară, germană, oficiată de E.S. Msgr. Martin Roos, Episcop de Timişoara
Ora 13:00 – Sfântă Liturghie în limba română
Ora 13:00 – Calea Crucii în spatele Mănăstirii
Ora 14:00 – Sfântă Liturghie greco-catolică
Ora 15:30 – Sfântă Liturghie în limba poloneză
Ora 19:00 – Sfântă Liturghie în limba română.

Recomandările redacției