Tarom va opera curse de pe Aeroportul Arad spre București, din decembrie

0
270

Perspective bune, curse noi de pe Aeroportul Arad – asta este vestea pe care o primesc arădenii. Deși pare de necrezut – cunoscând anunțurile de până acum care nu s-au adeverit, de pe Arad se va putea zbura spre București.

Chiar din 1 decembrie, compania Tarom va opera zboruri pe ruta Arad-București. Ar urma să fie introduse două curse săptămânale. „Vestea bună am primit-o în această dimineață, la întâlnirea dintre parlamentarii PSD Arad și directorul general al Tarom, Werner Wolf. Este încununarea unor demersuri pe care le facem de luni de zile, alături de colegii parlamentari PSD Arad și un prim pas pentru repunerea Aradului pe harta transportului aerian din România. Vom avea două curse Tarom pe săptămână, Arad – București și retur. Începând cu 1 decembrie, ziua de suflet a tuturor românilor, Aradul, Capitala Politică a Marii Uniri de la 1918, va fi din nou la înălțime”, a scris ministrul Mihai Fifor, pe contul său de socializare.

De menționat că, administrația locală – Consiliul Județean a susținut în mai multe rânduri că se fac demersuri pentru atragerea de noi operatori pe Aeroportul Arad, dar în afara curselor estivale spre Turcia – nu s-a concretizat nimic.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.