Țeapa zilei: se caută modele între oamenii de rând, contra unei taxe de participare

0
517

Țeapa e la ordinea zilei la noi, fie că vorbim de prețuri și facturi umflate, de societăți fictive care pretiind că plasează forță de muncă, sau de impostori care se dau drept angajați de firme și escrochează.

Nu pretindem că le știm pe toate, dar cu siguranță ne dăm seama când ceva nu e curat la mijloc, atunci când vine vorba de înșelătorie. Cu atât mai mult cu cât am fost sesizați de persoane pățite. Astfel că, punem sub semne de întrebare activitatea unei așa-zise firme din municipiu, care de departe seamănă a înșelătorie.

Nu este o rușine să împarți pliante. Este un job care se pretează mai mult pentru tineri, întrucât este flexibil. De multe ori, tocmai pentru că există cazuri de nereguli și impostori, cei care se ocupă cu asta sunt priviți cu reticență și chiar dispreț. De multe ori pe nedrept.

Însă, printre cei care își câștigă astfel bănuții există și tineri care poate, nu știu pentru cine lucrează și mai ales, ce promovează.

Cea mai nouă înșelătorie – cooptarea de persoane, pentru a fi modele de machiat și coafat în saloanele din municipiu. Potențialului model i se promite că va beneficia și de servicii de îngrijire corporală pe lângă cele de machiaj și hairstyling în mod gratuit. Și întrebarea logică care a venit din partea noastră a fost „Cu ce se ocupă această firmă mai exact?“. Din partea celor care promovau actrivitatea împărțind pliante a urmat o serie de bâlbe. S-a răspuns: „Păi devii model și noi lucrăm cu unele saloane. Este vorba și de unele produse…“.

Însă de acum lucrurile devin mai interesante. Fiecărui potențial model i se cere la înscriere o taxă de 100 de lei. Nu i se explică clar pentru ce. Asta e taxa! Întrucât avem informații că această…firmă își desfășoară activitatea de câteva luni, ne întrebăm, zilnic, câte persoane mai naive sau chiar cu speranța că vor avea beneficii – au plătit zilnic această taxă de 100 de lei?! Și pe ce s-au dus banii?!

Chiar eu am fost abordată de un reprezentant al firmei, când deja știam de activitatea… bizară a acesteia. Totul se petrece chiar în mijlocul centrului, pe Bulevardul Revoluției, după care cei convinși să asculte puțin despre ce este vorba sunt conduși printr-un gang, unde în capăt, într-o clădire la parter există un birou minuscul. Am avut parte de aceeași abordare – cam agresivă, de același text și aceeași propunere ca restul arădenilor acostați. Am refuzat politicos și am plecat și mi s-a cerut chiar pliantul înapoi.

La ieșirea din gang, alți doi tineri promovau activitatea acestei firme împărțind pliante pe bulevard. Am scos telefonul pentru a face o poză, pe domeniu public, pentru a imortaliza momentul împărțirii pliantelor. Chiar atunci, i se făcea o astfel de propunere, unei femei trecute de 40 de ani care își căra bagajele cu ambele mâini. Femeia, neinteresată și puțin indignată a refuzat.

Numai la ideea de poză, am avut parte de o reacție agresivă din partea unui dintre tinerii care împărțeau pliante. Unul dintre aceștia s-a repezit să îmi smulgă telefonul, ca să nu pot face poze. A recurs chiar la puțină violență, în plină stradă când m-a tras de mână și a reușit să acopere camera telefonului. Am avut parte și de ceva injurii, deși i-am spus că, aflându-mă pe domeniu public pot face poze, cu atât mai mult cu cât nu făcusem o poză… de aproape. Desigur i-am spus că ceea ce practică ei și modul de abordare denotă că ceva nu este în regulă. Dar tânărul s-a grăbit să plece, după ce, pentru îmbrâncire l-am amenințat cu poliția.

Tragem doar un semnal de alarmă arădenilor să fie atenți cui și pentru ce achită sume de bani. Există mari șanse să aibă parte de țepe!