Actorii Teatrului Clasic „Ioan Slavici“ Arad vor susţine, la sfâr­şitul săptămânii,  în Bucureşti, două reprezentaţii ale spectacolului „Ai mei erau super!“, care  a fost inclus în selecţia oficială a celei de-a  25-a ediţii a Festivalului Naţional de Teatru.
Spectacolul „Ai mei erau su­per!“ are la bază  un scenariu colectiv cu întâmplări reale ale actorilor din distribuţie: Alina Danciu, Carmen Vlaga Bogdan, Roxana Sabău Nica, Robert Pavicsits şi Ştefan Statnic. Regia este semnată de  Cristian Ban, iar scenografia îi aparţine Cristinei Milea. Recent, actorii arădeni au susţinut acelaşi spectacol la Festivalul de Teatru Piatra Neamț, „Pledez pentru tine(ri)”,  ediția a XXVII-a, unde Alina Danciu a fost nominalizată  pentru rolul Alina din spectacolul „Ai mei erau super!“, iar Cristina Milea a fost nominalizată pentru scenografie.
Spectacolul actorilor Teatrului Clasic „Ioan Slavici Arad‘’ este programat în cadrul Festivalului Naţional de Teatru, în data de 30 octombrie, de la ora 21 şi în 31 octombrie, de la ora 18, la Teatrul Odeon Bucureşti. „Ne onorează participarea  la ediţia jubiliară a  FNT, o adevărată sărbătoare a teatrului, alături de zeci de producţii din ţară şi din străinătate, realizate în ultimul an. În istoria instituţiei noastre, este a doua participare a TCIS Arad la Festivalul Naţional de Teatru. În anul 2010, în selecţia oficială  a fost inclus spectacolul «Codrii»  de David Mamet, regizat de Alexandru Berceanu, avându-i în distribuţie pe actorii Cecilia Lucanu  Donat şi Alex Mărgineanu“, spune managerul TCIS Arad, Bogdan Costea.
În acest an, Festivalul Naţional de Teatru, desfăşurat sub Înaltul Patronaj al Preşedintelui României, Klaus Iohannis, se desfăşoară în perioada 23 octombrie – 1 noiembrie 2015. Directorul artistic al Festivalului este criticul de teatru Marina Constantinescu. Evenimentul este produs  de UNITER, ARCUB şi Teatrul Naţional „I.L. Caragiale” din Bucureşti, este finanţat de Ministerul Culturii şi Primăria Municipiului Bucureşti, iar partenerul festivalului este Institutul Cultural Român.
Emilian Ciorogariu

Recomandările redacției