În întreaga țară, agricultura a fost afectată de fenomenele meteorologice extreme. De altfel, când a plouat, precipitațiile au fost prea abundente, când era nevoie de căldură, a fost secetă, iar furtunile și vijeliile au marcat mai toate lunile de primăvară – vară.Și toamna a debutat în același ton capricios, după câteva zile de vară târzie, temperaturie trecând la cealaltă extremă.
La Arad, la interval de mai puțin de o săptămână, temperaturile au scăzut cu aproximativ 20 de grade. Dacă la jumătatea săptămânii trecute, temperatura ajungea în vest la 30 de grade Celsius, săptămâna aceasta s-a ajuns… la pragul de îngheț. O spun agricultorii care, au văzut că bruma anunțată la meteo a fost mai mult decât atât. Pe Valea Mureșului, în unele zone, temperaturile au scăzut mult noaptea, ajungând la 0 grade.
La un așa timp neașteptat, cu temperaturi de noiembrie și culturile de toamnă au fost afectate. Ne referim la legumele de câmp și solar și la unele fructe. Mai precis, afectate de temperaturile mult prea scăzute au fost legumele din cel de al doilea ciclu de producție – care se plantează vara – toamna. „Am avut fasole verde de toamnă și din cauza temperaturii scăzute a fost distrusă total. La Miniș a brumat și chiar era mai să înghețe bine. Și în solarii este nevoie de încălzire din cauza vremii“, a spus Constantin Leahu, un agricultor din localitatea Miniș.
Asprimea atacului de brumă asupra recoltei a fost variabilă cu specia, soiul sau stadiul de creștere al legumelor. Se adeverește pe deplin necesitatea amplasării corecte a speciilor și soiurilor, alegerea soiurilor adecvate condițiilor climatice specifice zonei.

Recomandările redacției