Tensiuni în Marea Britanie. Theresa May ar putea convoca alegeri anticipate din cauza Brexit iar Opoziţia vrea un nou referendum

0
281

Premierul Marii Britanii, Theresa May ar putea convoca alegeri legislative anticipate în contextul crizei Brexit, afirmă surse guvernamentale, deşi zvonurile au fost infirmate oficial de Downing Street, iar Partidul Laburist (de opoziţie) ar putea cere un nou referendum privind apartenenţa la UE.

Consilierii premierului Theresa May au iniţiat în secret elaborarea unor planuri de urgenţă pentru organizarea alegerilor parlamentare anticipate în noiembrie, scopul fiind obţinerea majorităţii necesare pentru menţinerea în funcţie, în contextul în care liderii Uniunii Europene au respins planul britanic pentru un acord privind relaţiile bilaterale post-Brexit, afirmă surse citate de Sunday Times.

Doi oficiali de la Downing Street au susținut că Theresa May s-a simţit umilită la summitul european de la Salzburg, astfel că vrea să obţină susţinere politică pentru un nou plan privind relaţia cu UE. Planul Theresei May a fost contestat atât de politicieni britanici, inclusiv din Partidul Conservator, cât şi de liderii europeni.

Un alt oficial britanic a evocat chiar posibilitatea demisiei Theresei May. Guvernul conservator de la Londra are majoritate în Camera Comunelor doar cu ajutorul unei mici formaţiuni din provincia britanică Irlanda de Nord.

Downing Street a negat informaţiile privind convocarea alegerilor anticipate.

Pe de altă parte, Jeremy Corbyn, liderul Partidului Laburist (de opoziţie), a evocat posibilitatea de a cere un nou referendum privind apartenenţa Marii Britanii la UE şi privind acordul Brexit. Corbyn a cerut o dezbatere la nivelul formaţiunii de centru-stânga.  „Voi susţine ce va rezulta din această conferinţă. Eu nu cer un nou referendum, eu sper să ajungem la un acord în sensul unui scrutin anticipat. Dar eu am fost ales pentru a-i reprezenta pe membrii partidului. Deci, dacă la conferinţă se va lua o decizie, nu mă voi sustrage răspunderii, voi acţiona în consecinţă”, a spus Corbyn, citat de Sunday Mirror.

„Va exista un vot clar la conferinţă. Să vedem rezultatul. În mod clar, sunt obligat de sistemul democratic din partidul nostru”, a explicat Corbyn pentru BBC.

Theresa May a denunţat impasul” negocierilor pe tema Brexit şi a cerut „respect” din partea UE

Negocierile dintre Marea Britanie şi Uniunea Europeană pe tema Brexit sunt în impas”, a afirmat vineri premierul britanic, Theresa May, după ce liderii europeni au respins planul Londrei privind viitoarele relaţii bilaterale. „Marea Britanie a tratat Uniunea Europeană doar cu respect şi se aşteaptă la acelaşi lucru. Relaţia bună la finalul acestui proces depinde de acest lucru”, a spus Theresa May.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.