Tensiuni şi în ultimul derby arădean al anului

0
85

pincotaTabăra Șoimilor Pâncota n-a uitat că, în tur, la Ineu, mai mulți oficiali ai echipei au urcat la tribuna oficială doar după ce și-au cumpărat bilet. Amfitrio­nilor confruntării nu le-a căzut deloc bine ce s-a întâmplat atunci și le-au reamintit oaspeţilor asta înaintea primului fluier. Aceștia n-au replicat decât după meci, când au legat înfrângerea de faptul că           n-au urcat, la rândul lor, în tribuna oficială de la Pîncota, având reproșuri și la adresa arbitrilor. Cei din Țara Zărandului au dorit să iasă în public după următoarea declarație referitoare la meci a lui Pavel Piroș, președintele Pîncotei:
Piroş: „Meciul a fost la discreţia noastră”
„Meciul a fost la discreția noastră, dacă la pauză era 3-0 pentru noi, nu mira pe nimeni. În schimb, sunt foarte dezamăgit de felul în care executăm loviturile de la 11 metri, vezi și meciul cu Ineu și cel cu Sebiș. Ratăm tot în momente importante din meci, la 0-0, la 1-1, și am pierdut puncte. Acum am învins, dar puteam fi mai liniștiți. Sunt mulțumit de rezultat, e bucurie mare în echipa noastră, era important pentru moralul jucătorilor să intre în vacanța de iarnă cu o victorie”.
„Ne-au alungat din tribună!”
Punctul de vedere al lui Alin Bondar, președinte CS Ineu, a fost: „Noi am jucat fotbal pe teren, cu fotbaliștii, și nu am făcut în tur ce au făcut ei cu noi, la ei acasă. Am ajuns la meci cu domnul viceprimar și consilierii, și am fost alungați din tribuna oficială de domnul primar Retter. Am fost ținuți la gard pentru simplul fapt că ei au plătit bilet la noi. Și noi puteam plăti 10 lei, 20 de lei, dar să stăm în tribună. Domnul Pavel Piroș spunea chiar în timpul campionatului că noi, echipele din Arad, ar trebui să ne ajutăm, din păcate dânsul ne-a jefuit cu arbitrii și ne-a și alungat din tribună. La Sebiș, domnul Feieș nu ne-a alungat. Să nu uite că mai există un play-off”.
„La oficială se intră doar cu abonament”
Acuzată de ineuani că nu le-a permis intrarea la tribuna oficială, tabăra grupării din Podgorie a adus clarificări. Iosif Retter, primarul Pâncotei și pre­ședintele de onoare al echipei, a explicat modalitatea accesului la tribuna oficială a arenei de la stadionul Șoimii: „La oficială au loc doar cei cu abonamente, plătite pentru tur și retur. Cei din Ineu nu fac parte din categoria abonaţilor şi nimeni nu i-a oprit să meargă în tribuna cea mare. Referitor la revederea din play-off, să vedem mai întâi dacă Ineul ajunge acolo!”.
La rândul lui, Pavel Piroş nu a dorit să intre în conflict cu cei din Ineu, care au susținut, prin vocea președintelui Alin Bondar, că gazdele au avut arbitraj favorabil. „Cine e domnul Alin? Nu-i comentez afirmațiile, mi se par nelalocul lor”, a spus conducătorul Șoimilor. Legat de arbitraj, Ineul a avut o singură reclamație, solicitând o lovitură de pedeapsă în repriza secundă, la 0-0. Vizitatorii au susţinut că Vițu ar fi jucat mingea cu mâna în propriul careu. Fundașul din Republica Moldova a oprit însă mingea cu pieptul la acea fază.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.