podUn tânăr de 21 de ani, din Arad, s-a aruncat în Mureş, sâmbătă, în jurul orei 10,30, de pe Podul Decebal, gestul său fiind, până la această oră, de neînţeles.
Deşi la faţa locului au sosit prompt atât poliţia, cât şi scafandrii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Arad, nu a fost necesară intervenţi acestora, tânărul ieşind la câteva zeci de metri pe mal, nevătămat, undeva în zona Bazei Sportive UTA.
„Mai mulţi cetăţeni l-au văzut şi au sunat la numărul unic de urgenţă 112. Pe când am ajuns noi, cel în cauză reuşise să iasă din apele reci ale Mureşului, ajutat fiind şi de câţiva martori ai evenimentului. Nu ştim cu exactitate dacă intenţia lui a fost de a se sinucide”, ne declară comisar Camelia Tuduce, ofiţer de pre­să în cadrul Inspectoratului de Poliţie Ju­deţean Arad.
La faţa locului a mai sosit şi o echipă de intervenţie specializată în scoaterea persoanelor din apă, dotată fiind cu o barcă de salvare, George Pleşca, din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Arad, declarân­du-ne că nu a fost necesară in­tervenţia scafandrilor, tânărul fiind deja scos la mal. „Era în şoc hipotermic, de la apa rece. Echipajul SMURD l-a transpor­tat de urgenţă la Spitalul Judeţean Arad, dar viaţa sa nu a fost pusă în primejdie”, ne mai spune George Pleşca.
Ţinând cont că persoana în cauză a ieşit singură din apă, se naşte întrebarea firească dacă a vrut într-adevăr să se sinucidă, sau a fost doar un act nebunesc de bravadă.
Poliţia încearcă, în momentul în care tânărul va ieşi din şoc şi va putea să fie coerent, să afle ce anume l-a determinat pe tânăr să se arunce de pe Podul Decebal, şi dacă gestul său nu ascunde şi alte motive, mai întemeiate.
Dacian Don

Recomandările redacției