Într-un articol precedent (Triumful iraţionalităţii) mărturiseam că nu înţeleg de ce un număr considerabil de persoane sunt seduse de diverse teorii ale conspiraţiei. Cu acea ocazie consideram că aceste cântece de sirenă sunt acceptate datorită intensei mediatizări şi a lipsei de implicare a specialiştilor în viaţa cetăţii. De atunci încoace am fost preocupat de acest subiect şi am găsit unele explicaţii ştiinţifice ale fenomenului.
Bineînţeles că aceste teorii ale conspiraţiei parazitează mai toate domeniile. În prezent s-a ajuns ca majoritatea evenimentelor importante să beneficieze de cel puţin două explicaţii. Prima fiind cea oficială, iar cea de-a doua urmează o teorie a conspiraţiei conform căreia un grup de persoane, ori o forţă întunecată a noii ordini mondiale se află în spatele evenimentului cu pricina. Pentru a vă reîmprospăta memoria aş evoca câteva dintre celebrele subiecte ce fac obiectul teoriilor conspiraţiei. OZN-uri, extratereştrii şi intratereştrii de toate felurile, uriaşi preistorici, asasinarea lui Kennedy, aselenizarea, moartea prinţesei Diana, încălzirea globală, atentatele teroriste de la 11 septembrie 2001, „big pharma”, ori izbucnirea primăverii arabe.
Aşadar, de ce cădem pradă diverselor teorii ale conspiraţiei?
Explicaţiile nu sunt facile şi trebuie privite în ansamblul lor. De cele mai multe ori teoriile conspiraţiei oferă răspunsuri simple şi clare, cum că un grup de oameni, ori o forţă secretă controlează şi manipulează evenimentele lumii. Pentru acest tip de explicaţii nu e nevoie de nici o dovadă, de fapt aceste teorii nu se bazează pe dovezi, ci le ignoră pe cele existente. La acesta se adaugă avantajul de a oferi creierului o certitudine, circumstanţă care din punct de vedere psihologic este preferabilă îndoielii.
Totodată suntem tentaţi să conferim evenimentelor importante cauze de o amploare cel puţin egală. Faptul că evenimente remarcabile s-ar putea datora unor cauze minore, ori aleatorii, poate reprezenta o reală îngrijorare, deoarece am realiza că nu putem controla ceea ce ni se întâmplă. În acelaşi timp este reconfortant pentru creier ca atunci când se produce o catastrofă, ori un eveniment major să putem arăta, cât mai repede, cu degetul spre un vinovat.
Dacă suntem de acord că orice persoană are limitări fizice, ar trebui să acceptăm că avem şi limitări cognitive. Acestea ne împiedică să analizăm şi să gestionăm raţional toate informaţiile de care dispunem. Trebuie să fim conştienţi că nu le putem şti pe toate.
Dar odată ce susţinătorii teoriilor conspiraţiei sunt puşi în faţa unor dovezi incontestabile de ce refuză să le admită? Diverse studii ce analizează psihologia umană au demonstrat că în cele mai multe cazuri căutăm şi acceptăm doar informaţii care vin să ne confirme ipotezele şi avem tendinţa de a le ocoli pe cele care le contrazic. În unele cazuri încercarea de a corecta părerile greşite are chiar un efect contrar şi întăreşte persoanei respective convingerile greşite.
Până la urmă, cum am putea eradica aceste teorii ale conspiraţiei? L-aş cita pe Max Planck, laureat al premiului Nobel, considerat a fi părintele fizicii cuantice: „Un nou adevăr ştiinţific nu triumfă prin convingerea oponenţilor săi, făcându-i să vadă lumina, ci mai de grabă pentru că adversarii săi în cele din urmă mor şi apare o nouă generaţie, care este familiarizată cu el”. Dacă cercetătorii, oamenii cei mai familiarizaţi cu metodele logicii, resping uneori raţiunea, atunci ce speranţă mai poate fi pentru ceilalţi?
Poate, un simplu şi onest „nu ştiu” ar fi de ajuns ca întreaga omenire să devină mai raţională.
Victor Sava
