Liga Pensionarilor Arad, afiliată la Federaţia Naţională „Unirea”, a organizat pentru membrii săi o seară dansantă din seria săptămânală de astfel de manifestări derulate sub genericul Terapia vie şi la care colaborează studenţi voluntari de la Facultatea de Ştiinţe ale Educaţiei a Universităţii Aurel Vlaicu. Terapiile, fie ele loisir, călătorii, dansante, lucrative, distactiv-muzicale sau de alte genuri, au scopuri bine definite: de a oferi benficiarilor – pensionarii, un mod cât mai reconfortant de petrecere a timpului liber sau, de ce nu, creşterea calităţii vieţii tuturor membrilor participanţi care, în acest fel, prin cânt, joc şi voie bună, să se simtă utili unii altora, fericiţi – nicidecum singuri.

Printre ritmuri fredonate de muzică populară sau tango-cocteil asigurate de formaţia Doru Huzur şi solistul vocal Laurenţiu Rânca, am stat de vorbă cu doi dintre „vinovaţii” seratei dansante. „În fiecare zi de joi organizăm joia dansantă – biodanza. Azi avem la petrecere 90 de pensionari, unii tocmai s-au întors dintr-un sejur social la Moneasa. Scopul acestor întruniri este terapia vie prin dăruirea asistenţilor sociali întru alinarea celor cu suflete îndurerate, însingurate. Precum aţi văzut, am început seara printr-o rugăciune de invocare a sănătăţii”, ne-a spus lector univ. dr. Camelia Angela Jurcuţ, de la UAV Arad, în calitate de asistent principal social la departamentul de cultură al Ligii Pensionarilor. Iată cum din devoţiune şi pasiune se împreunează, potenţându-se reciproc, două calităţi umane într-un singur om: dascălul.

Terapia vie a pensionarilor arădeni se opreşte aici: urmează o „vacanţă” explicabilă, până în ianuarie. „Asistăm azi la ultima întâlnire dansantă din acest an; un post binecuvântat opreşte activitatea distractivă până în luna ianuarie. Ne vom regăsi mai buni, mai sănătoşi şi mai frumoşi, la anu’ şi la mulţi ani!”, a spus Constantin Corodescu, preşedintele Ligii Pensionarilor.

Prezenţi activ în manifestare, dar cu o discreţie lăudabilă, studenţii voluntari ai UAV au spus că prezenţa lor la aceste întruniri de terapie vie este pe cât de utilă, pe atât de benefică din punct de vedere etic, moral, studios, pragmatic, şi relevantă din punctul de vedere al frumuseţii umane lăuntrice.

 

Florica Ranta Cândea

Recomandările redacției