Termenul de cumpărare a dosarului de prezentare privind procesul de privatizare a Poştei Române de către potenţialii investitori a fost prelungit până pe 28 mai 2013, ceea ce a putea duce la decalarea termenului final al privatizării cu o lună.

Conform unui comunicat al Ministerului pentru Societatea Informaţională, Fondul Monetar Internaţional (FMI) şi-a dat acordul cu privire la prelungirea termenului de cumpărare a dosarului de prezentare de la 11 aprilie la 28 mai 2013.

Această decizie a venit ca urmare a solicitărilor transmise de administraţiile poştale şi fondurile de investiţii interesate să evalueze în detaliu oportunitatea investiţională şi potenţialul de creştere al companiei.

‘Privatizarea Poştei Române a suscitat un interes semnificativ atât în rândul administraţiilor poştale europene, cât şi în rândul fondurilor de investiţii şi băncilor, cu linii specializate în zona serviciilor poştale şi de telecomunicaţii. Consultantul de tranzacţie, KPMG, a iniţiat contacte cu investitori şi a fost solicitat de către potenţialii investitori pentru a furniza informaţii privitoare la procesul de privatizare şi la criteriile de calificare pentru angrenarea în procesul de privatizare’, se spune în comunicat.

MSI precizează că, în stadiul actual al desfăşurării procesului, pentru a maximiza potenţialul comercial al tranzacţiei, numele investitorilor şi stadiul discuţiilor cu investitorii vor rămâne confidenţiale. Odată cu parcurgerea stadiilor ulterioare ale privatizării, aceste informaţii vor putea fi făcute cunoscute.

Etapele care urmează să se desfăşoare în cadrul procesului de privatizare includ evaluarea şi analiza potenţialilor investitori, faza de negociere şi selecţie şi deschiderea ofertelor, în trimestrul al doilea al acestui an.

Statul român intenţionează să selecteze un investitor care va prelua 51% din companie prin majorare de capital social.

Potrivit datelor Ministerului pentru Societatea Informaţională (MSI), criteriile de precalificare creează premisele participării tuturor investitorilor interesaţi de procesul de privatizare şi eliminarea potenţialilor participanţi care nu satisfac criterii minimale pentru încheierea în bune condiţii a privatizării Poştei Române.

Conform anunţului publicat pe 25 februarie 2013, investitorii interesaţi de privatizarea Poştei Române „trebuie să furnizeze dovada pertinentă şi concludentă a disponibilităţii resurselor financiare din surse proprii sau împrumutate pentru un aport de capital în numerar în companie de minimum 150 de milioane euro”.

Poşta Română este cel mai mare operator de servicii poştale, cu o reţea teritorială de aproximativ 7.100 de oficii poştale şi peste 32.000 de angajaţi. Statul român deţine 75% din acţiuni la Poşta Română, în timp ce restul de 25% este deţinut de Fondul Proprietatea.

Valoarea capitalului social al CNPR la data anunţului era de peste 59,487 milioane lei împărţite în 59.487.787 acţiuni nominative în formă dematerializată, cu o valoare nominală de 1 leu fiecare. Statul român prin MSI deţine 75% din capitalul social, adică 44.615.840 acţiuni, iar Fondul Proprietatea – 14.871.947 acţiuni, reprezentând 25% din capitalul social.

 

Recomandările redacției