Privesc dezgustat la televizor şi conştientizez, cu maximă tristeţe, că între castelele politicienilor români şi palatele ţigăneşti nu există deosebiri fundamentale. Ambele categorii de imobile au fost construite, sau achiziţionate, prin furt şi prin corupţie, iar moravurile depravate ale bulibaşilor şi ale politicienilor coincid până la identificare. Aşa vedea lucrurile – în urmă cu 200 de ani – şi Ioan Budai-Deleanu în „Ţiganiada”, această ultimă operă barocă a literaturii noastre, cum o defineşte Nicolae Manolescu. Doar că „eroi-comicul” de-atunci s-a transformat în „tragi-comicul” de astăzi. În rest, găseşti la tot pasul câte un Aordel, un Parpanghel sau vreun Corcodel, pentru care foamea permanentă şi nevoia de curaj reprezintă fundamentele existenţei cotidiene. Găsim, de asemenea, câte o „frumoasă Romica” prin toate formaţiunile politice de pe malurile Dâmboviţei, mai ales dacă luăm în considerare şi privilegiile conjugale impuse ca regulă în ceea ce priveşte desemnarea candidaţilor pentru a reprezenta „naţia” în Parlamentul de la Bruxelles. Pe la 1800, când Ioan Budai-Deleanu publica „Ţiganiada”, în epistola închinătoare pe care i-o dedică lui Petru Maior autorul îl avertizează că „prin ţigani se înţeleg ş-alţii, cari tocma aşa au făcut şi fac, ca ţiganii…” Transpolând remarca lui Budai-Deleanu până în zilele noastre, ce diferenţă poate să existe între un ţigan care-şi ridică un palat fără nicio autorizaţie de la primărie, cu bani absolut nefiscalizaţi, şi un politican care-şi „cumpără” un IAS, un CAP, o fabrică sau o staţiune de cercetare pe un preţ de nimic, după ce în prealabil a falimentat intenţionat afacerea cu pricina şi a subevaluat preţul de „achiziţie”? Fiecare dintre noi am văzut destui ţigani analfabeţi care posedă permis de conducere, precum şi numeroşi politicieni care nu reuşesc să recite din memorie cel puţin o poezie din literatura noastră clasică. În schimb, am văzut cu toţii starea precară în care a fost coborât discursul politic actual, înjurăturile care se rostesc de la tribuna Parlamentului, precum şi minciunile, scuipăturile sau îmbrâncelile care ţin isonul campaniilor electorale. Fireşte, nu ţiganii reprezintă pericolul care ameninţă societatea românească, ci ţigănirea moravurilor clasei politice româneşti…

Recomandările redacției