Într-o dimineaţă un băiat împreună cu tatăl său se plimba prin pădure. La un moment dat, tatăl s-a oprit, a stat câteva secunde ascultând, apoi îşi întrebă fiul: Fiule, ascultă puţin şi spune-mi ce auzi. Cântecul păsărilor şi foşnetul frunzelor, tată, răspunse acesta. Ascultă mai bine! În afară de acestea mai auzi ceva? Băiatul, ciu­lind urechile, îi răspunse: Da, tată, aud zgomotul unei căruţe. Aşa este, răspunse tatăl. Mai mult decât atât, este o căruţă goală. Cum ştii că este o căruţă goală, fără să o vezi, doar auzind-o?, întreabă băiatul. Este foarte uşor să-ţi dai seama când o căruţă este goală, din cauza zgomotului pe care-l face. Cu cât căruţa este mai goală, cu atât face mai mult zgomot, spuse tatăl.
Vasile Alecsandri  a publicat în Convorbiri literare, către bătrâneţe,  o povestire despre un prieten din copilărie, Vasile Porojan, cu prilejul morţii acestuia. Prietenul din copilărie era ţigan, dar cu toate acestea marele poet îl evocă aici cu multă simpatie şi căldură, amintindu-şi de jocurile copilăriei. Chestia nu e aşa de simplă întrucât poetul făcea parte dintr-o familie de boieri, iar Vasile Porojan era fiul robilor care le lucra moşia de la Mirceşti.
Imaginea pe care ne-a creat-o Vasile Alecsandri despre ţigani este, totuşi, idilică. Cu totul alta a fost şi este realitatea cu ţiganii. Eliberaţi din robie, ţiganii nu ştiau ce să facă liberi, nu ştiau să-şi conducă viaţa, cam aşa cum au păţit negri americani atunci când şi-au obţinut libertatea. Ţiganii au devenit răpciugoşi, inculţi, murdari, obraznici, au început marea aventură a cerşitului şi a furăciunii. S-au aciuat pe la periferia localităţilor şi a Capitalei (Cuţarida este cartierul ţi­- gănesc făcut celebru de Eugen Barbu în „Groapa“).
La Arad ţiganii s-au grupat în Cartierul Checheci. Înainte de 1990 regimul comunist i-a ţinut în frâu, monitorizându-i strict. După 1989, când democraţia largă a devenit democraţie lăbărţată, ţiganii  au început să-i terorizeze pe ceilalţi. În prezent ţigănimea este e o pecingine pe societatea arădeană. Spuneam mai sus că la eliberarea lor din robie ţiganii erau răpciugoşi, inculţi, murdari şi obraznici. Absolut exact aşa sunt şi în prezent. Umblă în ceată, terorizează trecătorii, fură pe tot ce pun mâna şi îşi lasă balele pe unde umblă.
Se fac programe speciale pentru ţigani (unii s-au luat după ei şi le zic rrrromi; aiurea, sunt ţigani şi gata!), înlesniri la facultăţi, la asistenţă socială, la cea sanitară. Milioane de români muncesc pentru ei să le asigure ajutor social, că munca nu le place, le pute. Şi nici nu vor munci vreodată benevol. Ei structural sunt robi şi trebuie conduşi şi siliţi să muncească pentru societate. Singuri nu ştiu decât să fure, să terorizeze şi să distrugă.
Şi deşi sunt absolut seci pe dinlăuntrul lor, fac un zgomot asurzitor, strident, înnebunind România şi continentul cu problema lor, trăgându-ne înapoi, la groapa de gunoi a Europei, ne transformă România într-un fel de Cuţaridă, un fel de caravanserai. E zgomotul pe care-l face o căruţă goală în mijlocul unei păduri milenare…
Vasile Porojan, Ion Voicu, Mădălin Voicu, Da­mian Drăghici (Premiul Grammy), Barbu Lăutaru, Johnny Răducanu, Ion Copil, Petrică Copil, Ştefan Bănică senior, Anton Pann – toţi ţigani mişto.
Ei şi? Ei întăresc regula.

Recomandările redacției