Conform Mediafax, angajaţii Primăriei Dumbrăviţa din judeţul Timiş se aflau, marţi, în a doua zi de grevă, refuzând să lucreze, deoarece li s-au redus anumite sporturi, iar primarul localităţii, Victor Malac, declară că a trebuit să respecte decizia instanţei.

La rândul lui, primarul localităţii Dumbrăviţa, Victor Malac, a declarat că sporurile angajaţilor au fost reduse în ianuarie, după ce instituţia pe care o conduce a pierdut un proces prin care a contestat un raport al Curţii de Conturi Timiş, care considerase nelegale sporurile primite de angajaţi.

„Urmează să mă consult cu un avocat, să văd dacă pot să fac ceva. A fost o sentinţă definitivă şi trebuia să o pun în aplicare, nu aveam ce să fac. Eu am trimis decizia la Prefectură. Îi înţeleg pe angajaţi, dar nu am ce să fac mai mult de atât. În 2014, în luna septembrie, a fost auditul Curţii de Conturi. Printre măsurile luate mi-au spus să diminuez şi sporul de dispozitiv şi drepturile speciale, că nu sunt legale. Atunci, noi i-am dat în judecată, şi pe perioada cât am fost în judecată am dat în continuare aceste sporuri. În noiembrie am pierdut şi recursul, pentru că am făcut recurs, şi trebuia să pun în aplicarea hotărârea judecătorească. Am dat dispoziţie în decembrie ca, începând cu 1 ianuarie, să nu se mai dea sporurile de dispozitiv şi drepturile speciale – aproximativ 600 de lei, destul de mult pentru un funcţionar care are cam 1200 de lei lunar”, a afirmat Malac.

Recomandările redacției