Cea de-a XXVI-a ediție a îndrăgitului Festival de Teatru al Tinerilor Francofoni AMIFRAN a debutat în acest weekend la Teatrul Clasic „Ioan Slavici” Arad. Scena mare a Teatrului găzduiește, în perioada 20-26 octombrie 2018, piese jucate de tineri din România, precum și din Cehia, Bulgaria, Canada, Italia, Rusia și Ungaria. De regulă, teatrul francofon aduce la Arad peste 350 de liceeni, printre care și francezi nativi.

Trupele de teatru au sosit sâmbătă, urmând ca deschiderea să se facă în seara aceleiași zile, cu spectacolul „Les chanselogues”, de Roman Kisselev. Festivalul a continuat duminică cu trupa Mini Amifran din Arad („Le merveilleux voyage de la Princesse Morgane”- „ Minunata călătorie a Prințesei Morgane”, după Camelia Dargis ), trupa Liceului „Dimitrie Bolintineanu” din București (cu „Le pays de Goufy”- „Țara lui Goufy”, de Matei Vișniec), trupa Liceului „Matias Lercha ”, Brno, Cehia („La Fenêtre”- „Fereastra”, după Emmanuel Roblès), trupa Palatului Copiilor din Târgu Jiu („ Ah! Ces personnages des contes de fées!”- „Ah! Aceste personaje de poveste!”, de Maria Opris), trupa Școlii nr. 35 din Sofia, Bulgaria (cu „Vingt minutes avec un ange”- „Douăzeci de minute cu un înger”, de Alexendre Vampilov) și trupa Liceului Național „Mihai Eminescu” din Baia Mare (cu „À La Carte”- „Ca la carte”, de Pierre Desproges & Dramatis Personae). Luni, 22 octombrie, după atelierele trupelor, joacă, în Sala mare, trupa Liceului Pedagogic „Regele Ferdinand din Sighetul Marmației ( „Toutes les nuits de ma mort” – „Toate nopțile morții mele”, de Patrick Mermaz), trupa Liceului Național „Mihai Viteazul” din Slobozia („Le colonel oiseau”- „Colonelul- pasăre”, de Hristo Boytchev), trupa Liceului Teoretic „Octavian Goga” din Huedin („ Conversations conjugales”- „Conversații conjugale”, după E.Ionesco, D. Sallenave, A.Jurcan și M.Gligan), trupa Liceului Teoretic „Ovidius” din Constanța/ Asociația „Amphithéâtre” („ Théâtre décomposé” – „Teatru descompus”, de Matei Vișniec), trupa de la École de L’Agora de Greenfield Park, din Québec, Canada („Les mémoires de Mary Dwyer” – „Amintirile/memoriile lui Mary Dwyer”, de André Arsenault. Seara se va încheia cu „Incendie au Théâtre d’Arad”- „Incendiu la Teatrul Arad”, un spectacol de Xavier Machault și Martin Debisschop.

Programul pentru ce mai rămâne din festival se va desfășura după cum urmează: Liceul „Papiu Ilarian” din Dej – marți, la ora 14 („La guerre de Troie n’aura pas lieu”- „ Războiul Troiei nu va avea loc”, după Jean Giraudoux); Liceul „Leöwey Klàra” din Pecs, Ungaria – la ora 15 ( „Hors les murs”„Dincolo de pereți”- creație colectivă); Liceul Național „Mihai Eminescu” din Iași – ora 16 („Plus rien”, după texte de Matei Vișniec, Jacques Prévert, Xavier Durringer și Gelu Cecan); Școala nr. 490 din Sankt Petersburg, Rusia- ora 17 („Thanatos Palace Hôtel”, după André Maurois); Liceul Național „ Andrei Mureșanu” din Bistrița – de la 18: 30 ( „Pompe aux pommes”, de Toma și Toma); Școala Jésus-Marie de Beauceville din Québec, Canada ( „ Les étoiles noires” – „Stelele negre”, după Tonino Benacquista. Miercuri: Palatul Copiilor din Cluj-Napoca – de la ora 14 ( cu „Comme des flèches vivantes” – „Ca flăcările vii”, după Françoise du Chaxel; Liceul „Archimède”, Acireale, Catane, Italia – de la ora 15 ( „À la recherche d’un travail”- „În căutarea unui loc de muncă”, de Rosario Serraggi Sindone; Clubul Francez „ Ça va” din Moscova, Rusia – de la ora 16 ( „Métro, boulot, dodo” – „ Metrou, lucru, nani”, creație colectivă); Amifran Arad – de la ora 20 („L’Héritage”- „Moștenirea”, de Ioan Peter. Festivalul se va încheia joi, 25 octombrie, nu înainte de un concurs-spectacol dedicat lui Edmond Rostand și textului său, „Cyrano de Bergerac”.

Trebuie menționat că vor fi prezente, în calitate de spectatori activi, trupele: Liceului de Artă din Târgu Jiu, Liceului „Tudor Vladimirescu” din Târgu Jiu, Liceului francez „ Anna de Noailles” din București și Liceului „Voltaire” din Craiova.

Tinerii participanți se vor putea bucura și de atelierele de lucru, plimbări, surprize, ba chiar și de o seară Disco de încheiere.

Recomandările redacției