Tinerii ALDE Arad strâng semnături pe Calea Iuliu Maniu pentru a salva vieți

0
233

După cum vă informam în numărul de ieri al ziarului nostru, zilele trecute, tinerii ALDE s-au mo­- bilizat în vederea organizării unei petiții, prin intermediul căreia să solicite autorităților locale sema­forizarea trecerii pentru pietoni de pe Calea Iuliu Maniu. „Trebuie să fim realiști și să conștientizăm o dată pentru totdeauna că indiferența ucide. Din păcate, numai în ultimele trei luni pe această trecere pentru pietoni au murit două persoane. Ce se mai așteaptă? Câți oameni trebuie să mai moară? În altă ordine de idei, astăzi am întâlnit oameni cărora le pasă, oameni care doresc montarea sema­foarelor și a unor semnale luminoase mai vizibile. Vrem să spu­nem cetățenilor că îi așteptăm zilnic pe la cortul ALDE Arad (în imediata apropiere a trecerii pentru pietoni, pe sensul de mers Podgoria – Micălaca) pentru a semna petiția”, a declarat Ucu Dima, președintele Organizației pentru Tineret ALDE Arad.
„Am văzut benzile rezonan­te realizate de către cei care administrează acea zonă a trecerii pentru pietoni, să știți că nu sunt suficiente. Primul și singurul semn de circulație care anun­ță trecerea pentru pietoni, se află la 120 de metri distanță față de trecerea propriu zisă. Mai mult, acest semn este mascat de copaci și, practic conducătorilor auto le este aproape imposibil să îl observe.Am discutat cu locatarii blocurilor din imediata apropiere a acestei zone și toți mi-au spus același lucru, vor semafoare pentru că sunt practice și vor stopa astfel de tragedii. Aceștia mi-au confirmat și faptul că nu pot dormi pe timpul nopții din cauza zgomotului produs în urma contactului dintre cauciucurile mașinilor și benzile rezonante. Sunt convins că în cel mai scurt timp, ALDE Arad prin intermediul celor care semnează petiția va reuși accelerarea demersurilor pentru semaforizarea acestei treceri pentru pietoni”, a decla­rat deputatul Eusebiu Pistru, pre­ședintele Organizației ALDE Arad. Amintim celor interesați că petiția online poate fi semnată și pe adresa: www.petitieonline.com.
Proiectele inițiate de către TLDE Arad pentru sprijinirea comunității locale vor continua.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.