Secțiile de votare din Pecica au fost ceva mai pline astăzi. Comparativ cu primul tur al alegerilor, pecicanii pare că au votat toată ziua, inclusiv după lăsarea serii când aceștia încă mai continuă să vină la vot. Din păcate pentru câțiva dintre pecicani, ei și-ar fi dorit un anume partid la conducere, dar din vina celui care se află în fruntea partidului au ales să stea astăzi acasă.
Alții au optat totuși să meargă la vot, pentru a doua oară, cu speranța că după ce se vor calcula voturile vor avea o surpriză și poate, într-un final vom avea parte cu toții de o țară mai bună.
Nu au fost incidente neplăcute în secțiile de votare sau în apropierea acestora. Cei mai mulți dintre votanți au fost tineri de această dată, însă și cei mai în vârstă s-au prezentat la urnele de votare. Se pare că tinerii au fost o surpriză plăcută, aceștia arătând astăzi un interes mai mare pentru alegerile viitorului președinte al țării, față de primul tur în care ei nu au fost chiar atât de interesați de mersul la vot.

 

Recomandările redacției