– susţine Vlad Petri, regizorul documentarului “Bucureşti. Unde eşti”, care va putea fi văzut la Festivalul filmului documentar de la Arad
Domnule Vlad Petri aţi regizat un film despre protestele din Bucureşti din anul 2012, „Bucureşti, unde eşti”. Ne aflăm în plină perioadă de comemorare a eroilor Revoluţiei din decembrie 89. Aradul, a fost atunci al doilea oraş dupăTimişora în care oamenii au ieşit în stradă. Unde credeţi că era Bucureştiul în anul 1989, în 16 decembrie, în 17 decembrie…în 21 decembrie….
Cred că vorbim de cu o totul altă perioadă când ne referim la 1989. Evenimentele de atunci au avut un impact foarte puternic asupra oamenilor, asupra societății în general. Majoritatea românilor erau conectați la mass-media (la unicul canal de televiziune) și urmăreau evenimentele în timp ce se întâmplau, așa cum erau ele prezentate de Televiziunea Română. Era o perioadă a speranțelor, o eforie a unui nou început, o încredere în viitor. Nu știu unde era atunci Bucureștiul, o parte era în stradă, o parte stătea acasă, dar știu că acum lumea e mult mai demoralizată și și-a pierdut în mare parte speranța. După 25 de ani de dezamăgiri continue, oamenii nu mai cred în schimbări reale, sunt alergici la clasa politică, indiferent de culoare.
Credeţi că există asemănări între starea sufletească a protestatarilor din Decembrie 89 şi cea a protestatarilor din 2012 şi 2013?
Există o anumită euforie pe care o aduce prezența în stradă și un scop comun, o energie aparte care întărește dorința unei schimbări, chiar dacă vorbim de lucruri total diferite – de înlăturarea lui Ceușescu în 1989, de o mișcare de stradă împotriva guvernării Boc și a președintelui Băsescu în 2012 sau de proteste împotriva exploatării de la Roșia Montană, direcționate împotriva guvernului USL în 2013.
Spuneaţi întrun interviu că aţi vrea să faceţi un film în care să vă puteţi întoarce în trecut, la anii din liceu și facultate, la România anilor ’90…Vă mai menţineţi această dorinţă? Şi dacă da, care ar fi un posibil subiect al filmului.
Mă pasionează arhiva și imaginea video ca document, ca mărturie a unei perioade din trecut. Nu știu cum va arăta acest film sau cât de mult material filmat atunci vs acum va intra în proiectul final, dar e un proiect personal pe care mi-aș dori să îl duc la bun sfârșit.
Aradul se află la început de drum în ceea ce priveşte festivalul filmului documentar. Care credeţi că este şansa ca acest festival să atragă tinerii, săi scoată de pe reţelele de socializare, să atragă adulţii pe care săi ridice din faţa televizoarelor şi să le ofere, fiecăruia un o lecţie de cultură, de viaţă…
Filmele documentare oferă alternative de interpretare a realității, modele diferite față de cele oferite de televiziune sau de media socială. Cred că un astfel de festival e extrem de important pentru spectatorii de orice vârstă, dar mai ales pentru tineri, care adesea primesc informațiile într-un anumit spectru – îngust și manipulativ, un spectru oferit de educația din școală sau de mass-media. Tinerii trebuie să aibă posibilitatea să se informeze din medii alternative, să fie conectați la ce se întâmplă în prezent, dar să vadă și documente despre alte perioade, iar un festival de film documentar oferă astfel de soluții.
Vă mulţumim
