controaleLa ordinul Ministerului Sănătăţii, Direcţia de Sănătate Publică va efectua un control riguros în toate unităţile medicale din sistemul sanitar arădean. Sunt vizate atât spitalele, cât şi toate centrele de permanenţă, precum şi Serviciul Judeţean de Ambulanţă. Conducerea Direcţiei de Sănătate Publică Arad va organiza şi desfăşura acţiuni de control, evaluare şi monitorizare pentru verificarea modului de asigurare a necesarului de medicamente, materiale sanitare şi echipe medicale destinate asistenţei medicale a populaţiei. În urma controa­lelor se va întocmi un raport, cu informaţii concrete, care va fi transmis la Ministerul Sănătăţii până luni, 16 decembrie, la ora 14.00. Raportul transmis Ministerului Sănătăţii de către DSP Arad vor fi centralizat şi evaluat de către Corpul de Control, Direcţia Farmaceutică şi Dispozitive Medicale, Direcţia Asistenţă Medicală şi Politici Publice şi Compartimentul medicină de urgenţă.
„Se va verifica modul de aprovizionare al unităţilor sanitare cu paturi, cu medicamente, materiale sanitare şi dis­pozitive medicale, precum şi situaţia stocurilor de medicamente, materiale sanitare şi dispozitive medicale. Vom mai cerceta organizarea echipelor medicale care să asigure continuitatea asistenţei medicale în perioada 24 decembrie 2013 – 6 ianuarie 2014, precum şi elaborarea graficelor serviciilor de gardă. Referitor la aceeaşi perioadă de timp, va fi controlată şi or­ganizarea serviciilor de ambulanţă“, ne-a declarat dr. Laura Nicolescu, directorul executiv al Direcţiei de Sănătate Publică Arad.
DSP mai are în atribuţie verificarea angiografelor Unităţii de Primiri Urgenţe şi serviciilor implicate în chirurgie plastică şi infarctul miocardic. De asemenea, se va avea în considerare situaţia farmaciilor din judeţ care asigură medicamente în peri­oada 24.12.2013 – 06.01.2014. Tot în ceea ce priveşte farmaciile, se va verifica modul de asigurare cu personal de specialitate.
Referitor la asigurarea asistenţei medicale în mediul rural, se va verifica funcţionarea centrelor de permanenţă prin stabilirea personalului de specialitate, a graficului pentru asigurarea continuităţii, şi a mijloacelor de transport.
Direcţia de Sănătate Publică mai trebuie să verifice modul de asigurare a asistenţei medicale în situaţii excepţionale.
Autorităţile verifică dacă neregulile constatate la Spitalul Judeţean Prahova sunt singulare sau dacă, dimpotrivă, se regăsesc şi la alte spitale.
Ministerul Sănătăţii a făcut o anchetă la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Ploieşti, după ce chirurgul Dan Oprea a acuzat public subfinanţarea, lipsa medicamentelor şi a materialelor sanitare din spital.
Medicul a acuzat totodată autorităţile că au ales să reabiliteze termic spitalul, în loc să asigure materialele sanitare necesare.

Recomandările redacției