Toţi o apă şi-un pămînt

De-o istorie-ntreagă planeta asta n-are linişte; chiar şi-n peri­oadele de aşa-zisă pace, n-a fost secundă de la Cel de Sus să nu se-ntîmple focuri de mitralieră sau măcar de puşcoci ordinar prin vreun colţ al lumii. Dacă ne-aşezăm pe nasuri ochelari cu lentilele telesco­pului Hubble, putem vedea lesne că-n toată perioada de pace de la al doilea măcel mondial încoace s-a tras cu toate tipurile de arme, de la prăştii pînă la tunuri, sub diferite pretexte care-ascundeau diferite interese ale celor care-şi trimiteau soldaţii să apere diferitele tipuri de democraţii.
Dacă-i analizăm cu lupa pe ruşii de azi, succesorii de drept ai sovieticilor de ieri, le-aflăm parfumurile  de praf de puşcă prin Africa (Angola, Namibia – dar nu numai), prin Afganistan (doar că aici n-a fost război „ca la carte”, ci un excelent laborator de testare a soldaţilor şi-a dotărilor cu care trăgeau ei în ţinte), şi mai aflăm huruitul de şenile sovietice prin Cehoslovacia anilor 1968 (azi desfiinţată prin rupere democratică-n două).
Dacă-i analizăm pe americani, ochelarii cu Hubble-n lentile ni-i vor arăta cam peste tot: în Vietnam, în Coreea, în Chile, în Panama, în Irak, în Libia, în Afganistan, în Balcani, ba chiar şi-n Rusia, livrînd oportun localizarea în Cecenia a generalului Dudaev, pentru a i se pune separatistului în braţe, cu precizie milimetrică, o rachetă care l-a băgat în pămînt.
În fapt, şi unii (sovietici sau ruşi, că nimeni nu mai ştie exact ce-i şi cum stă chestiunea), şi alţii (ame­ricani, iar aici nu sunt deloc dubii), luptau în numele unor idei (ideea democratică a sovieticilor şi ideea democratică a americanilor), dar în dosul ideilor ţopăiau de mama focului interese economice de mai mare dragul. Cum intervenţionismul sub fesul interesului econo­mico-financiar era şi este cumva blamabil, toţi şi-au pornit marşurile întru apărarea democraţiei. De fapt, democraţia răsufla spasmodic în declaraţiile celor care-o apărau venindu-i de hac, şi-şi dădea duhul cătinel şi peste tot sub tălpile soldaţilor, sub şenilele tancurilor şi sub aripile „delta” ale avioanelor de vînătoare,.
Realitatea nudă şi crudă e că nu-i nici cea mai mică diferenţă între strivirea democratic-sovietică a „Primăverii de la Praga” şi lichidarea democratic-americană a pre­şedintelui chilian Salvador Allende sau anihilarea tot democratic-americană a preşedintelui pa­na­mez Manuel Antonio Noriega: so­- vieticii erau mînaţi de interese ideologice bazate pe fiţuica scrisă la Yalta de Churchil şi înmînată lui Stalin cu acordul lui Roosevelt, interese la care nu renunţau pentru nimic în lume, americanii umblau să salveze lumea de „ciuma comunistă” pentru-a se alege cu minele de cupru din Chile, cu canalul Panama pe care nu l-au mai redat panamezilor (cum cerea Noriega), cu petrolul din Irak şi din Libia (deşi în Irak n-au găsit armele de distrugere în masă după care s-au dus, în schimb l-au ştrangulat pe Saddam Hussein cu mîinile irakienilor şi s-au împotmolit în petrol, iar în Libia l-au lichidat pe Muammar al-Gaddafi cu mînile libienilor (care-au rămas liberi), iar ei au rămas cu petrolul pe care nu-l voiau, dar le trebuia.
Astea toate le-nţeleg bine, dar nu-mi foloseşte la nimic: trăiesc la fel de prost ca şi cum nu le-aş înţelege, fiindcă interesele mele nu coincid de nici o culoare cu-ale lor. Aşa fiind, constat că-i tot un drac dacă mă democratizează unii sau ceilalţi, că-s toţi o apă şi-un pămînt.