Traducerea licuriciului

Unchiul Sam și-a trimis în România emisarul, în persoana Victoriei Nuland, asistentul secretarului de stat. Înainte de vizită, ținând cont de antecedente, adică acele din prea fierbintea vară a anului 2012, când americanul Gordon a ținut partea în mod fățiș  demisului președinte se făceau fel de fel de presupuneri. Că americanii ne vor trage iar de urechi și ne vor pune la respect, în genunchi pe  coji de nucă. Mai mult și premierul s-a „volatilizat”, fapt care a alimentat și în plus speculațiile și construia catastrofice scenarii. În pofida acestor puneri în scenă, Nuland a fost un personaj mai mult decât decent, echidistant, care a transmis un mesaj corect și deloc interpretabil. Practic, așa cum declarase la sosire, diplomatul american a transmis României felicitările preşedintelui Obama, ale secretarului de stat John Kerry şi ale secretarului Apărării, Hagel cu ocazia împlinirii a zece ani de prezenţă a României în NATO şi „pentru tot ce am făcut împreună în acest timp. Să demonstrăm că lucrând împreună suntem mai prosperi.  SUA doresc o Românie cât mai puternică posibil, cât mai curată posibil şi cât mai democratică, una care să continuie să fie marele nostru aliat aici”,  a remarcat Nuland. De asemenea, oficialul american  a  îndemnat toţi românii să sus­ţină independenţa sistemului judiciar faţă de interferenţele politice, subliniind că o justiţie inde­- pendentă şi o presă liberă sunt  esenţiale  pentru o democraţie puternică. Un mesaj normal, care a spus ce avea de spus. În plus a avut și o poziție echidistantă, ceea ce este și mai important. După ce toate acestea au fost spuse, a urmat vizita la Cotroceni. Aici Băsescu încercând „o dulceață” a spus „că trebuie să fiți obosită după atâta drum”. De fapt era o încercare de a câștiga bunăvoința. Întrebarea asta, de dialog ușor merge într-o relație particulară, de exemplu când vine mătușa soției de la băi și… îți strică după-amiaza, mai merge, dar într-o discuție oficială, este de-a dreptul inadecvată. Reacția a fost pe măsură:  a luat un bocanc în gură, ce-i drept elegant și cu zâmbetul pe buze. „Sunt plătită să nu fiu obosită, la fel ca și dumnea­voastră”. Distanțarea era clară și americanca a arătat că nu va face nici o concesie. Pe urmă, deși Nuland a dat cu zece ani de NATO și colaborarea, Băsescu a dat cu pâra. Adică s-a pus singur într-o relație de inferioritate. „Sper ca micile neînțelegeri să nu afecteze relațiile dintre noi”. Nu era cazul, pentru că totul se juca în alt registru. Cert este că Nuland a plecat și părerea majoritară a fost că a avut un punct de vedere decent. Nu trece o zi și preșe­dintele vine să mai traducă, ce o țară întreagă a înțeles din prima. Acesta a spus că suntem pe marginea prăpastiei și România  e la un pas de a fi izolată mult timp de acum încolo. Liderul liberal și președintele Senatului a avut o reacție vehementă, dar oportună,  spunând că: „Băsescu a dezinformat națiunea română. Este o minciună fără precedent. Un președinte legitim sau nu, dar oficial, are obli­gația de a nu defăima țara”. Just. Și în altă cheie, dacă americanii ar fi avut ceva de zis, fiți siguri că nu aveau nici o reținere să se comporte cu mănuși. Ziceau fără să clipească. Asta cu atât mai mult cu cât avem unul care se pune singur… în genunchi în fața- și aici cităm- marelui licurici. Până la urmă este o chestie de traducere a… micului licurici.

Gabriel Constantinescu