Trafic blocat la Pecica: timp de două zile s-a circulat cu dificultate pe DN 7

0
99

Calvarul celor care au circulat în ultimele două zile pe DN 7 prin Pecica s-a încheiat, lucrările de reparaţii la trecerea peste calea ferată fiind încheiate aseară devreme, mai înainte de orele 18,00. „A fost o lucrare de raparaţii la trecerea de nivel peste calea ferată, lucrare executată de Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale şi CFR. Lucrarea a început marți, 27 mai, şi a durat mai puţin de 36 de ore. S-a lucrat intens. Lucrarea nu s-a putut realiza decât blocând pe rând câte un sens de circulaţie, motiv pentru care traficul a fost ştrangulat în cele două zile, desfăşurându-se cu dificultate”, a declarat Petru Antal, primarul oraşului Pecica.
Problema în cauză a fost, de fapt, o surpare de teren care a dus la deteriorarea unei porţiuni din DN 7 la trecerea de nivel peste calea ferată. Intervenţia era absolut necesară, dat fiind că autoturismele nu mai puteau parcurge acea por­ţiune de drum, trebuind s-o ocolească pe câmp.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.