accident

Circulaţia rutieră s-a efectuat pe o singură bandă la ieşire din Monoroştia, astăzi, în jurul orei 11.00, după ce două TIR-uri fost implicate într-un accident. Se pare că autotrenurile au intrat în coliziune, deoarece nu a fost păstrată distanţa regulamentară faţă de autovehiculul din faţă. Ceea ce părea a fi o simplă tamponare, a avut consecinţe destul de serioase, întrucât capul tractor al celui de-al doilea TIR a ajuns în şanţ. „Două autotrenuri au fost implicate într-o tamponare, între Bârzava şi Căpruţa. Capul tractor al celui de-al doilea autotren s-a răsturnat în şanţ”, a declarat purtătoarea de cuvânt a Inspectoratului de Poliţie Judeţean Arad, Lorena Pîrvulescu. În urma accidentului, nicio persoană nu a fost rănită, au existat doar pagube materiale. Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române a informat participanţii la trafic că marţi, la ora 11:15, în judeţul Arad, traficul rutier pe DN7 Deva – Arad s-a desfăşurat îngreunat, pe un fir, alternativ, la ieşirea din localitatea Monoroştia, din cauza unui accident de circulaţie în care au fost implicate două autovehicule.

Recomandările redacției