Sentința a fost pronunțată în cazul lui Hențu George Marius, arădeanul care comercializa droguri în județele Arad și Timiș. Instanța l-a condamnat la un an și zece luni de închisoare cu suspendare și interzicerea unor drepturi ca pedeapsă accesorie. „În baza art. 2 alin. 1, 2 din Legea nr. 143/2000 modificată şi republicată cu aplicarea art. 374 alin. 4 şi art. 396 alin. 10 din Legea 135/2010 privind Codul de procedură penală şi art. 19 din Legea 682/2002 şi art. 35 Cod penal , condamnă inculpatul Henţu George Marius, la o pedeapsă de: – 1 (un) an şi 10 (zece) luni închisoare, pentru infracţiunea de trafic ilicit de droguri de risc şi mare risc în formă continuată. Aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin.1 lit. a şi b Cod penal, pe o perioadă de 2 ani, după executarea pedepsei principale. Pe durata şi în condiţiile art. 65 Cod penal, interzice inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a, b penal de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale. În baza art. 91 Cod penal dispune suspendarea executării sub supraveghere a pedepselor aplicate inculpatului şi stabileşte un termen de supraveghere de 2 ani, conform dispoziţiilor art. 92 Cod penal”, se arată în soluția Tribunalului Arad. Totodată, pe durata termenului de supraveghere, inculpatul are mai multe obligații: să se prezinte la Serviciul de probaţiune Arad, la datele fixate de acesta; să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea lor; să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; să comunice schimbarea locului de muncă; să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor de existenţă. Instanța mai impune inculpatului obligaţia de a frecventa unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de Serviciul de Probaţiune Arad sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate. Hotărârea Tribunalului Arad, pronunțată în data de 29 noiembrie a.c., este cu drept de apel în 10 zile de la comunicare.

Percheziții în Arad și Lipova

Amintim că, în luna aprilie a acestui an, unul dintre cei mai cunoscuți dealeri de droguri din zona de vest a țării, care alimenta piața consumatorilor din Timis și Arad, a fost reținut de procurorii DIICOT.  Hențu George Marius, în vârstă de 31 de ani, este acuzat de trafic de droguri de risc și de mare risc, după ce la locuințele sale din Arad și Lipova au fost descoperite 13,447 kg de cannabis, 279 de timbre DOB, 11 timbre LSD, 46,08 grame de ciuperci halucinogene, 1,74 grame de Ketamină, 26,70 de grame de substanță alba pulverulentă, un chit pentru cultivarea ciupercilor halucinogene, dar și un cântar.  La descinderile care au avut loc au participat polițiști de la Serviciul de Combatere a Criminalității Organizate Arad, coordonați de procurorii DIICOT Arad, suportul de specialitate fiind asigurat de Brigada Operațiuni Speciale Timișoara.

Recomandările redacției