Preşedintele Traian Băsescu a criticat miercuri, la Arad, intenţia Guvernului de a majora unele taxe sau de a impune noi taxe, cum ar fi în cazul chiriilor, în timp ce fondurile europene nu sunt folosite.

„În timp de criză – pentru că nu s-a terminat criza – România abia stă pe linia de plutire, în timp ce Europa e în recesiune. (…) În timp de criză să măreşti taxele e ca şi cum ai trage o frână. Poate nu poţi să le micşorezi, dar să măreşti taxele directe e o greşeală majoră”, a afirmat Traian Băsescu, cu ocazia unei vizite pe care a făcut-o la şantierul autostrăzii Nădlac – Arad.

El a reamintit jurnaliştilor prezenţi că a fost şi împotriva creşterii TVA în timpul guvernării Boc.

„Slavă Domnului că a fost doar mărirea TVA, până la urmă”, a spus Traian Băsescu.

El a afirmat că foarte multe firme „trăiesc” din închirierea spaţiilor, iar a impozita aceste chirii înseamnă a îngreuna şi mai mult situaţia acestor firme, susţinând că în opinia sa sunt nişte politici necorelate, negândite.

Referindu-se la autostrada Nădlac – Arad, unde lucrările sunt oprite, preşedintele Traian Băsescu s-a întrebat retoric cum este posibil să te gândeşti să pui taxe pe chirii, dar să nu utilizezi bani europeni pentru finalizarea acestui tronson, este foarte greu de înţeles.

„Contractul pentru tronsonul Nădlac – Pecica a fost suspendat din noiembrie anul trecut şi nu a fost subcontractat un nou constructor, iar pe tronsonul la Pecica – Arad au fost oprite lucrările în luna iulie a.c., pentru că firma constructoare (Alpine – n.r.) a intrat în insolvenţă. Intrarea în insolvenţă a firmei nu înseamnă însă oprirea activităţii firmei”, a afirmat Traian Băsescu, susţinând că Guvernul ar fi trebuit să intervină şi să finanţeze continuarea lucrărilor.

 

 

(A – autor: Ioan Weisl, editor: Ştefan Gabrea)

 

Recomandările redacției