igasAdoptarea ieri, în Senatul României, a legii care anulează sau retrage pensiile speciale şi îndemnizaţiile magistraţilor condamnaţi pentru fapte de corupţie sau asimilate acestora a fost salutată de senatorul de Arad Constantin Traian Igaş. Acesta consideră că ieşirile magistraţilor din limitele legilor nu trebuie recompensate, ci sancţionate. „Magistraţii reprezintă o categorie de personal care, în exercitarea funcţiilor pe care le deţin, trebuie să dea dovadă de bună credinţă, ori o abatere de la acest principiu nu trebuie recompensată. Din momentul intrării în vigoare a legii, magistraţii condamnaţi definitiv pentru o infracţiune de corupţie nu vor mai beneficia de pensia de serviciu, şi nici de îndemnizaţie” a declarat Constantin Traian Igaş imediat după adoptarea legii în Senat.

Senatorii au votat favorabil şi-au adoptat ieri proiectul de lege prin care magistraţii condamnaţi definitiv pentru fapte de corupţie rămân fără pensiile speciale, inițiativa legislativă întrunind 98 de voturi favorabile, un vot contrar şi o abţinere. Senatorii au decis că nu beneficiază de pensii speciale şi de îndemnizaţii judecătorii, procurorii, magistraţii asistenţi şi personalul de specialitate juridică asimilat magistraţilor care au fost condamnaţi definitiv pentru o infracţiune de corupţie fie şi după eliberarea din funcţie, sau au fost condamnaţi pentru o faptă asimilată infracţiunilor de corupţie înainte de eliberarea din funcţie.

Proiectul de lege fusese adoptat tacit de Camera Deputaţilor, însă camera decizională în cazul acestui proiect de lege a fost Senatul.

Recomandările redacției